Miercuri, 20 Februarie 2019 11:00

Autoturisme căutate de autorităţile din Germania şi Franţa, descoperite la frontieră

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Petea au depistat la controlul de frontieră doi bărbaţi care au încercat să intre în ţară cu autoturisme căutate de autorităţile din Germania şi Franţa.

În data de 18.02.2019, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român C.G., în vârstă de 24 de ani. Tânărul conducea o autoutilitară  cu platformă pe care se afla un autoturism marca Audi Q5, an de fabricaţie 2014.

La controlul de frontieră, cetăţeanul român a prezentat pentru mijlocul de transport aflat pe platformă certificatul de înmatriculare şi cartea tehnică a acestuia. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că maşina figurează ca “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania, în anul 2018.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a fost contactat de o cunoștință pentru a transporta autoturismul până la București, în schimbul sumei de 400 de euro şi nu ştia de faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi. Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru intrarea în România, cetățeanul român M.J., în vârstă de 36 de ani, din județul Suceava. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Transporter, cu care tracta o remorcă pe care se afla un autoturism marca Citroen C4.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina de pe platformă este semnalată ca “bun căutat pentru confiscare”, cu mențiunea furt, alertă introdusă de autorităţile din Franța. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismele, în valoare de 20.000 euro, respectiv 30.000 lei, au fost indisponibilizate la sediile instituţiei până la finalizarea cercetărilor.

Citit 2009 ori