Miercuri, 07 Iulie 2021 12:05

Casa de Pensii a făcut anunțul! Ce trebuie să știe românii care vor să iasă la pensie!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a acordat luni un interviu în cadrul căreuia a vorbit despre noua lege privind cumpărarea vechimii în muncă. Acesta a spus clar cine sunt românii care vor putea să-și cumpere ani pentru vechime.

În ce condiții se poate cumpăra vechimea în muncă? Președintele CNPP a venit cu ultimele detalii

Cumpărarea vechii în muncă este un aspect important care-i interesează pe toți românii. În acest context, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre acest subiect și a explict faptul că noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă prevede că doar persoanele care se pensionează pentru limită de vârstă vor putea cumpăra anii-vechime, subliniind că aceștia nu pot fi achiziționați pentru a ieși mai devreme la pensie. 

„Dacă vă uitaţi foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanţa 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă. Am făcut această facilitate pentru beneficiarii noştri numai în cazul în care oamenii îndeplinesc în mod clar condiţiile de limită de vârstă”, a afirmat Daniel Baciu.

Noile reglementări nu pot fi speculate

Daniel Baciu a mai spus că noile reglementări nu pot fi speculate de cei care doresc să cumpere vechime în muncă pentru ca, mai apoi, să se pensioneze anticipat.

„Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal. Evident că ne-am gândit la această speculaţie şi am eliminat-o din lege”, a adăugat el. Amintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat  Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii pe data de 22 iunie.

Legea prevede ca persoanele care nu au calitatea de pensionari să poată cumpăra vechime în muncă pentru o perioadă de cel mult 6 ani în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Este important de reținut faptul că vechimea în muncă se poate cumpăra până la data de 1 septembrie 2023.

Citit 1596 ori