Vineri, 22 Februarie 2019 14:12

Ce se întâmplă cu manualele școlare

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, declanşarea unei proceduri de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii grupurilor de lucru care vor evalua proiectele de manuale şcolare. 

„Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) organizează, în perioada 20 februarie – 16 martie 2019, o procedură de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii grupurilor de lucru (pe discipline) care vor evalua proiectele de manuale şcolare. Etapa de înscriere este deschisă începând din 20 februarie şi se derulează exclusiv online, până în data de 4 martie 2019, inclusiv. Selecţia propriu-zisă şi anunţarea rezultatelor (individual, doar pentru candidaţii admişi) vor avea loc în intervalul 9 – 16 martie 2019. Misiunea experţilor/specialiştilor selectaţi este aceea de a analiza şi evalua calitatea proiectelor de manuale şcolare propuse de autori/grupuri de autori”, precizează sursa citată.

Potrivit sursei citate, principiile care stau la baza selecţiei sunt competenţa şi experienţa acumulate/probate, precum şi disponibilitatea manifestată pentru implicarea în activităţile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare din anul şcolar anterior.

Din grupurile de lucru pot face parte cadre didactice angrenate în activităţi de predare-învăţare-evaluare în învăţământul preuniversitar, corespunzătoare ciclului de învăţământ şi disciplinei pentru care se evaluează proiecte de manuale şcolare. Începând din acest an pot fi cooptaţi evaluatori şi din rândul cadrelor didactice din învăţământul superior.

„Vor avea prioritate, în procesul de selecţie a evaluatorilor cooptaţi, cadrele didactice care deţin fie gradul didactic I în domeniul disciplinei/în domenii conexe celui pentru care se înscriu, fie titlul ştiinţific de doctor în aria de expertiză/arii conexe sau au absolvit cursuri/module specifice activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces. Activitatea grupurilor de lucru este în responsabilitatea CNEE”, a mai arătat MEN.

Citit 2031 ori