Vineri, 10 Iulie 2020 00:00

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au ajuns la 110 miliarde de lei pe an. Remus Borza: E nevoie de restructurare, dar în an electoral e imposibil

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În 2015, fondul de salarii în sectorul bugetar era de 52 de miliarde de lei, iar în 2020 vorbim de 110 miliarde de lei, după cum vorbim și de 131 de miliarde de lei cheltuieli de asistență socială”, a precizat acesta.

Remus Borza a susținut că a discutat acest aspect și cu premierul Ludovic Orban, „dar într-un an electoral este imposibil de realizat”.

„În 2015, fondul de salarii în sectorul bugetar era de 52 de miliarde de lei, iar în 2020 vorbim de 110 miliarde de lei, după cum vorbim și de 131 de miliarde de lei cheltuieli de asistență socială.

E nevoie de o restructurare a aparatului bugetar. O spun toți analiștii lucizi și responsabili, dar într-un an electoral este imposibil. Categoric că am vorbit cu premierul Ludovic Orban despre această temă. Eu am idei puține și fixe. Pentru aceste idei am fost anul trecut executat de către premierul Viorica Dăncilă.
Premierul Ludovic Orban are mai multă maturitate, inteligență și o foarte bună capacitate de sinteză și de analiză pe zona economică. este un partener de dialog, înțelege aceste lucruri. Sigur că sunt și foarte multe constrângeri. Suntem într-un an electoral, dar până la urmă informatizarea și digitalizarea administrației publice locale și centrale de la sine va duce la reducerea numărului de salariați bugetari.

E o realitate. Dacă vorbim statistic, 32% (n-r angajați în sectorul bugetar) vs 22% media europeană”, a declarat Remus Borza, la Puterea Știrilor.

Orban: E evident că unii funcționari vor pleca

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat recent că o parte din bugetari își vor pierde locul de muncă. Nu imediat, dar este un proces inevitabil, consideră acesta, cauzat de digitalizarea administrației.

„Asta oricum se petrece, vine de la sine. Atâta timp cât introduci aplicații care scurtează fluxul de operațiuni, e evident că unii funcționari vor pleca.

Lucrul acesta se va petrece pe măsura timpului. La nivelul administrației centrale, timp de șapte ani de zile nu a existat nici o mișcare pentru digitalizare”, a declarat Orban.

În România în sectorul public lucrează 1,25 milioane de oameni, ale căror salarii reprezintă cheltuieli în bugetul de stat de circa 12,4% din PIB-ul naţional pe 2020 (standardul de contabilitate ESA), conform datelor Comisiei Europene. Totodată, procentul în PIB al cheltuielilor salariale a crescut faţă de anul trecut, plus 1,2%, când procentul era de 11,2% din PIB.

Citit 6111 ori