Vineri, 17 Mai 2019 03:00

Cine câștiga și cine pierde la europarlamentare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Partidele tradiționale, și nu mă refer doar la cele din România, vor pierde teren la alegerile europarlamentare din 23-26 mai în beneficiul partidelor naționaliste, progresiste,eurosceptice și populiste, care vin puternic din urmă. Popularii europeni, cei care controlează Parlamentul și Comisia Europeană, nu au reușit – poate nici nu și-au dorit – să reformeze instituțiile europene. Marii lideri europeni clamează doar declarativ și propagandistic unitatea, solidaritatea, coeziunea și dialogul. În realitate, fiecare își urmărește propriile interese, specifice țării sau grupului politic pe care îl reprezintă. Uniunea Europeană poate să mai aștepte. Părinții fondatori ai acestui grandios proiect și-au imaginat în urmă cu aproape 70 de ani o Europă a națiunilor suverane, o Europă a egalității și fraternității, o Europă a incluziunii și complementarității.

Cale lungă de la vis la realitate. Germania, în tandem cu Franța vor să confiște și să-și subordoneze acest proiect. Vechiile ambiții imperiale ale celor două țări au renăscut și se manifestă ca atare în detrimentul celorlalți membri ai Uniunii. Într-un atare climat, nu e de mirare că germenii euroscepticismului, naționalismului și populismului au încolțit și chiar au prins rădăcini puternice în multe țări europene: Ungaria, Polonia, Italia, Grecia, mai nou Spania, Cehia, Ţările Baltice. Germania și-a dorit, după 90’ o uniune formată din țări mici, în fața cărora să-și impună voința. Ceea ce s-a și întâmplat. Cehoslovacia și Iugoslavia au dispărut, divizându-se fiecare în mai multe state de mărimea unui județ din România. Nici Statele Unite, China sau Rusia nu își doresc o Europă puternică și unită. Uniunea Europeană are un PIB cumulat de peste 22.000 miliarde euro și o populație de peste 500 milioane de locuitori, surclasând practic prima economie a lumii, SUA, care are un PIB de doar 18.000 miliarde dolari. Uniunea Europeană va face implozie atât din cauze interne blocului comunitar, cât și ajutată din exterior. Brexitul s-a bucurat nu doar de lobby din partea americanilor, dar și de finanțare.Revenind pe malurile Dâmboviței, cu toată această campanie aprig susținută de demonizare a lui Liviu Dragnea și PSD, aceștia din urmă vor câștiga alegerile europarlamentare. După redistribuire, PSD va avea un scor de 35%. PNL e ca și inexistent în această campanie. Noroc cu Rareș Bogdan. Dar nici Bogdan nu poate să facă minuni peste noapte, motiv pentru care PNL va trebui să se mulțumească cu 24%. Marea revelație din București și marile orașe ale țării e alianța USR-PLUS, care va obține un scor de 15%. Nu trebuie să vorbim de victoria USR, ci de eșecul PSD și PNL, care au refuzat să se reformeze, să se primenească, să promoveze oameni competenți și integri. Asta nu înseamnă că USR are niște pricepuți. Nici pe departe. Scorul USR e un vot de blam la adresa celor două partide care au condus România în ultimii 30 de ani. Și au condus-o prost. Dintre partidele parlamentare, ALDE își va crește capitalul electoral cel mai mult, cu 40%, ceea ce îi va permite să obțină un scor de 10%.Cel mai mediatizat și promovat politician, în ultimul an, (prietenii știu de ce) nu este Dacian Cioloș, cum v-ați fi așteptat, ci Victor Ponta. Cu toată această campanie de promovare fără precedent, Victor Ponta nu va obține mai mult de 7% pentru Pro România. PSD rămâne o nucă tare, greu de spart, chiar și de către cei care vremelnic l-au condus.La UDMR nu avem emoții în ceea ce privește pragul de 5%. Marele perdant al europarlamentarelor este Traian Băsescu și implicit PMP, care se vor împiedica de prag fără sa-l poată trece. Nu întâmplător, tocmai în aceste zile, CNSAS l-a deconspirat pe fostul președinte al României drept colaborator al Securității. Vor fi aproape 10 procente ale partidelor mici – UNPR, PRU, PMP – care se vor redistribui. PSD și PNL vor fi principalii beneficiari ai acestei prăzi de război. A la guerre comme a la guerre.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 11815 ori Ultima modificare Vineri, 17 Mai 2019 11:16