Marți, 23 Iulie 2019 00:00

Dăncilă negociază cu ALDE și Pro România, cu o zi înainte ca PSD să îşi aleagă prezidenţiabilul

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Viorica Dăncilă va avea, luni, o întrevedere cu Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale. Viorica Dăncilă a afirmat că îşi doreşte o coaliţie a PSD-ALDE-Pro România pentru a susţine candidatul la prezidenţiale.

Negocierile au loc cu o zi înainte de şedinţa PSD în care social-democraţii îşi vor alege prezidenţiabilul.

PSD va merge la alegerile prezidenţiale cu un candidat propriu, a declarat Viorica Dăncilă la începutul acestei săptămâni. Şi ALDE şi-a exprimat dorinţa de a avea propriul prezidenţiabil, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu.

În acest context, Adrian Ţuţuianu a anunţat că şi Pro România va avea candidat propriu. El şi-a exprimat susţinerea pentru Gabriela Firea.

Biroul Politic Naţional al PSD va avea loc marţi, la Parlament, începând cu ora 11:00. Social-democraţii vor alege candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale, urmând ca mai apoi propunerea să fie validată în Comitetul Executiv, începând cu ora 12:00.

Oficial au anunţat înscrierea în competiţia internă pentru prezidenţiale: secretarul general al PSD Mihai Fifor, preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, deputatul Liviu Pleşoianu şi senatorul Şerban Nicolae.

Viorica Dăncilă a anunţat că dacă PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi.

Şi Gabriela Firea se gândeşte la o candidatură pentru Cotroceni. Ea a declarat că se va gândi dacă va candida la prezidenţiale din afara partidului, în cazul în care la Comitetul Executiv de marţi nu va fi desemnată pentru cursă din partea PSD, menţionând că Viorica Dăncilă nu are şanse de succes.

Congresul PSD pentru validarea prezidenţiabilului are loc pe 3 august.

Citit 10011 ori