Marți, 01 Septembrie 2020 08:53

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața, potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății publicat vineri în Monitorul Oficial.

Documentul stabilește regulile de sănătate valabile pentru toate unitățile de învățământ și înlocuiește vechiul set de reguli adoptat în 1995.

“Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV) și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au activitate educativă/cursuri numai dimineața”, prevede Ordinul 1.456/2020 la articolul 16, alineatul 4.
Documentul abrogă Ordinul 1955/1995, cel care stabilea până acum normele respective. În vechiul document era prevăzut că “elevii din clasele I-IV vor avea cursuri numai dimineaţa”, fără să facă referire și la anii terminal sau la grădinițe și creșe.

Ghiozdanul nu trebuie să fie mai greu de 10% din greutatea copilului

În documentul oficial apare și limitarea greutății ghiozdanului pentru toți elevii, ca noutate în materie de reglementare, până acum fiind limitată greutatea acestuia doar la ciclul primar.

În articolul 30 scrie că “elevii din ciclul primar si gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită”, iar “greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”. În vrechiul ordin prevederea era: “Elevii din clasele I-IV vor folosi ghiozdane pentru prevenirea apariţiei deformărilor de coloană vertebrală. Greutatea conţinutului ghiozdanului nu va depăşi 2-2,5 kg”.
Regulile pentru orarul elevilor rămân aceleași
Documentul stabilește că “activitatea de scriere nu se desfășoară la clasa pregătitoare și clasele I-II la prima oră”. Această reglementare era și în vechiul ordin, la fel și cele de mai jos.

Citit 5709 ori