Joi, 11 Aprilie 2019 03:00

Exproprieri pentru drumul expres și în Olt

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tronsonul 2 al drumului expres va traversa localitățile Bîrza, Piatra Olt, Slătioara și Valea Mare, aici urmând să se facă exprorieri.

Practic, prin hotătârea ce va fi adoptată miercuri de guvern se aprobă amplasamentul lucrărilor, precum și „declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național «Drum Expres Craiova – Pitești și legăturile la drumurile existente», Tronsonul 2, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităţilor Bîrza, Piatra Olt, Slătioara și Valea Mare, din judetul Olt, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.”.

Prin același act normativ va fi aprobată lista cuprinzând imobilele ce vor fi supuse exproprierii, situate pe raza celor patru localități, lista cu proprietarii sau deținătoriiacestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor.

Statul oferă celor ce vor fi expropriați se ridică la un total de 667,5 mii lei, bani ce vor fi alocați de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, se mai arată în actul normativ.

Banii vor fi virați de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere ne relatează oltalert.

Citit 2435 ori