Joi, 07 Octombrie 2021 00:00

Guvernul a stabilit regulile de circulație pentru trotinetele electrice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat în ședința de luni o hotărâre prin care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Conducătorii de trotinete electrice sunt obligați să meargă pe pista de bicicletă, dacă există, și nu au voie să circule pe trotuar. De asemenea, vor fi introduse numere de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde pentru autovehiculele care utilizează combustibili alternativi. 

Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, a fost modificat luni prin hotărâre, pentru reglementarea circulației cu trotinetele electrice. Anul trecut a fost stabilit regimul juridic aplicabil circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Prin hotărârea adoprtată luni, „se reglementează în concret normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice, similar conducătorilor de biciclete, precum și a condițiilor tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne. Principalele reguli de circulație aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația acestora pe trotuar. Trotinetele electrice trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligația de a avea asupra lor actul de identitate.

De asemenea, este menționată interdicția conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă, se mai arată în comunicat. 

Totodată, este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

Citit 1481 ori