Vineri, 24 Iunie 2022 07:18

Guvernul introduce o compensare a prețului la carburanți

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Coaliția de guvernare a stabilit instituirea unui mecanism de compensare parţială a preţului la pompă al carburanţilor, pe o perioadă de trei luni, începând din luna iulie. 

Guvernul va introduce un mecanism de compensare a prețului la carburanți, în urma căruia tariful la pompă să scadă cu aproximativ 1 leu/litru.

Nu se va merge nici pe o plafonare și nici pe o scădere a accizei sau a TVA.

Sistemul va fi aprobat până la finele acestei luni și aplicat cel puțin 3 luni. Un mecanism de compensare a preţului la pompă al carburanţilor urmează să fie anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, au precizat premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, într-o întâlnire informală cu presa, potrivit Agerpres.

Ulterior, mecanismul de compensare va fi cuprins într-un act normativ şi aprobat într-o şedinţă de Guvern viitoare, au precizat cei doi lideri ai coaliţiei de guvernare.

Măsura ar urma să se aplice pe o perioadă de minim trei luni, începând cu luna iulie a acestui an. 

Compensarea urmează să fi suportată de la buget şi Guvernul analizează ca o parte din aceasta să fie acoperită şi de companii din domeniu.

PSD a transmis, miercuri, soluţiile pentru reducerea preţurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preţ maximal sau limitarea adaosului pe lanţul comercial, arată un comunicat de presă al formaţiunii.

Social-democraţii au afirmat că Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţia Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experţii PSD sunt pregătiţi să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ.

În schimb, liberalii au susţinut că sunt o serie de măsuri fiscale prin care poate fi atenuată creşterea preţului la carburanţi, iar Ministerul Finanţelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acţioneze pentru a induce o scădere a preţului de la pompă.

Citit 1464 ori