Miercuri, 23 Ianuarie 2019 21:06

În toate şcolile din ţară se va face triaj epidemiologic, din cauza gripei

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Educaţiei transmite că din cauza creşterii cazurilor de gripă, în toate şcolile din ţară se va efectua un triaj epidemiologic, la intrarea în unităţile de învăţământ. Inspectoratele şcolare din toată ţara au primit o notificare în acest sens.

„Ca urmare a creşterii semnificative, la nivel naţional, a cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi luând în considerare recomandările Ministerului Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale a transmis inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti o notă în care solicită monitorizarea evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi infecţii respiratorii în unităţile de învăţământ din subordine”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, transmis marţi.

Potrivit sursei citate, în toate şcolile din ţară se va face zilnic un triaj epidemiologic, la intrarea în unităţile de învăţământ.

„Astfel, în toate şcolile din ţară, se va efectua zilnic, la începutul orelor de curs, un triaj epidemiologic, în vederea identificării preşcolarilor/elevilor cu simptomatologie de boală, în special respiratorie (febră, tuse, strănut, stare fizică alterată). Numărul de cazuri identificate va fi raportat zilnic ISJ/ISMB, medicul din unităţile de învăţământ urmând a face preşcolarilor/elevilor recomandările ce se impun”, se mai arată în comunicatul MEN.

Aproape 30 de persoane din ţară au murit, în acest sezon, din cauza gripei, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

În acest sezon, ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1.300.000 de doze şi până în acest moment au fost vaccinate prin cabinetele medicilor de familie 1.244.299 de persoane din categoriile de risc, care beneficiază de vaccinare gratuită.

Citit 2138 ori