Marți, 19 Februarie 2019 09:09

Kaufland România dă startul primului program de susținere a ONG-urilor mici, care oferă societății civile finanțări de 500.000 de euro

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

București, 14 februarie 2019 – Kaufland România, în colaborare cu Asociația Act For Tomorrow, lansează programul START ONG – primul și singurul program de finanțare dedicat ONG-urilor mici sau a celor aflate la început de drum. 

Finanțarea totală acordată de Kaufland România pentru dezvoltarea micilor ONG-uri este de 500.000 de euro, prin susținerea a peste 100 de proiecte în 2019. 

De la 1 martie 2019, pot să aplice la START ONG organizațiile non-guvernamentale mici sau înființate în 2019, dar și instituții publice din sfere precum educația (de exemplu grădinițe, școli) și cu rol social (cantine publice, centrele pentru persoane vârstnice și copii). Acestea pot înscrie proiecte din domeniile educație, mediu, sănătate, social și cultură și pot obține finanțări de până la 10.000 de euro fiecare. 

Condițiile pentru eligibilitate sunt disponibile pe  www.startong.ro. Tot pe această platformă trebuie înregistrate proiectele propuse pentru finanțare, urmând regulamentul și indicațiile din platformă. Evaluarea proiectelor se va face de către un juriu format de Asociația Act For Tomorrow, în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea bugetului lunar, iar restul proiectelor neevaluate vor putea fi înscrise în competiție în următoarele apeluri lunare.

START ONG se desfăşoară prin intermediul a nouă runde succesive de apeluri de proiecte, care vor fi lansate pe tot parcursul anului, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice, iar primul apel va fi accesibil din 1 martie 2019. 

Programul creat de Kaufland România are trei praguri de finanțare: • pragul I, cu o valoare de până la  1000 de euro• pragul II, cu o valoare cuprinsă între 1000 și 5000 de euro• pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5000 și 10.000 de euro. 

,,Bunătatea este singura investiție care nu dă niciodată greș. Lucrând în strânsă legătură cu societatea civilă, sprijinind-o și văzând cum contribuie ea la dezvoltarea comunității, ne-am convins că această afirmație a unui celebru filosof este adevărată. Responsabilitatea socială și față de mediul înconjurător este prioritatea noastră, așa că ducem susținerea societății civile la următorul nivel. Astfel, am creat START ONG, care ne permite să investim în dezvoltarea ONG-urilor mai «tinere» și să le susținem ideile.’’, a spus Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România. 

,,START ONG este o provocare atât pentru noi, Asociația Act For Tomorrow, cât și pentru entitățile care vor aplica în acest program. Ne-am propus, împreună cu Kaufland România, să susținem acele organizații care au idei creative și  oameni dornici să schimbe în bine situația comunităților. Dorim ca prin implementarea acestor proiecte să impactăm societatea într-un mod mai pozitiv. Educația, mediul, sănătatea, socialul sau cultura sunt domeniile fără de care dezvoltarea durabilă a unei țări nu poate exista’’,  a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act For Tomorrow. 

Mai multe informații legate de regulamentul programului, criterii de eligibilitate și evaluare sunt disponibile pe site-ul www.startong.ro 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1270 de magazine în 7 țări și o rețea de 121 de magazine în România. Kaufland deține distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţelor clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Start ONG este al doilea program de finanțare pentru ONG-uri inițiat de Kaufland. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro. 

Despre Asociația Act For TomorrowAct for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. Își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România și sunt implicați în sfera domeniilor de mediu, dezvoltare durabilă și voluntariat.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. / 0740.038.544

Citit 2063 ori