Vineri, 19 Iunie 2020 00:01

Klaus Iohannis a promulgat legea de prelungire a mandatelor aleșilor locali

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care mandatele aleșilor locali sunt prelungite până la 1 noiembrie. Legea a fost adoptată de cătree Parlament în urmă cu două zile.

”Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020”, se arată în proiect.

Inițiatorii legii sunt liderii deputaților PNL și PSD, Florin Roman și Alfred Simonis, precum și președinții PSD și ALDE, Marcel Ciolacu și Călin Popescu-Tăriceanu.

Prelungirea cu cinci luni a mandatelor

Potrivit legislației actuale, ultima lună de mandat a aleșilor locali este luna iunie, însă prelungirea este permisă în caz de război, calamitate, dezastru sau alte situații prevăzute de lege.

Prin derogare de la prevederile Legii 115/2001 privind alegerea autorităților administrației publice locale și de la Statutul aleșilor locali, proiectul prevede că data alegerilor se stabilește prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării.
”În situația actuală, activitățile preelectorale de colectare a semnăturilor de susținere a candidaturilor la funcțiile de ales local sunt limitate intrinsec de distanțarea socială necesară limitării răspândirii epidemiei de COVID-19”, se arată în expunerea de motive.

Inițiativa legislativă survine în contextul în care Curtea Constituțională a respins proiectul de lege prin care a fostg aprobată ordonanța de urgență a Guvernului prin care mandatele aleșilor locali erau prelungite până la 31 decembrie 2020. CCR a argumentat că Parlamentul trebuie să decidă prelungirea mandatelor și să stabilească prin lege cine hotărăște data alegerilor.

Guvernul va trebui să stabilească, la propunerea Autorității Electorale Permanente, programul activităților electorale în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a legii prin care este stabilită data alegerilor.
Număr redus de susținători ai candidaților la funcțiile de aleși locali

Ținând cont de circumstanțele epidemiologice, inițiatorii propun ca numărul minim de semnături de susținere a candidaturilor să fie redus la jumătate. De asemenea, dosarele de candidatură și listele de susținători vor putea fi depuse și în format electronic.

Citit 6571 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2020 16:17