Marți, 21 Decembrie 2021 20:30

Merg sau nu elevii la şcoală pe 23 decembrie? Sorin Cîmpeanu, anunţul momentului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Dată fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus pentru copii și cadre didactice, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic. 

Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza de manieră nonformală și informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanța de sărbători. 

Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății", a transmis ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. 

Ce se întâmplă cu testarea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat marţi că în urma unei discuţii cu ministrul Sănătăţii s-a decis 'o flexibilizare' cu privire la testarea elevilor, acestea nemaifiind obligatorii doar în zilele de luni şi joi.

'Din momentul în care şcolile primesc aceste teste, având în vedere şi operaţiunea suplimentară de asamblare a lor, operaţiune care se face cu maximă celeritate prin efortul personalului din învăţământ, nu altcineva lucrează la asamblarea acestor teste, din acel moment pot ajunge la elevi. Am discutat cu ministrul Sănătăţii, a existat o flexibilizare cu privire la testare, să nu fie numai luni şi joi, să existe o testare de două ori pe săptămână, cu interval de două zile între teste, lucru cu care Ministerul Sănătăţii a fost de acord şi apreciez acest lucru', a afirmat el la sediul ministerului.

Citit 1511 ori