Joi, 31 Ianuarie 2019 20:03

Mii de mineri au fost introduși în dosarul privind greva ilegală

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)


E panică în carierele miniere ale CEO, după ce, miercuri după-amiază, au sosit comunicările de la Tribunalul Gorj cu soluția instanței, din data de 16 ianuarie, prin care a fost constatată nelegalitatea grevei din minerit. Potrivit unor surse, secretariatele carierelor miniere au preluat miile de comunicări, care au fost cărate cu căruciorul, acestea urmând a fi predate minerilor participanți la protestul de la jumătatea acestei luni, în cursul zilei de joi, pe bază de semnătură. Aceleași surse afirmă că minerii sunt îngroziți la gândul că administrația va fi nevoită să se îndrepte împotriva lor pentru recuperarea prejudiciului din zilele nelucrate, în cazul în care organismele statului vor constata că protestul lor a cauzat pagube financiare CEO și sunt convinși că li se va pune în spate și lipsa de cărbune necesar funcționării termocentralelor companiei.

 Câteva mii de mineri au fost introduși în cauza în care Tribunalul Gorj a dat o soluție la data de 16 ianuarie a.c, privind cererea CEO de constatare a nelegalității grevei declanșată de salariații carierelor miniere la data de 11 ianuarie. Sursele citate susțin că au fost luate condicile de prezență de la toate carierele din cadrul Direcției Miniere a CEO și au fost întocmite tabele cu toți cei prezenți în sălile de apel în timpul celor șase zile de protest, iar apoi au fost introduși în dosarul de la tribunal, alături de cei 22 de salariați ai companiei de la patru subunități ai producătorului energetic care au avut, de la început, calitatea de pârâți. În bazinul Rovinari nu s-a muncit 4 zile, iar acum minerii trebuie să declare apel împotriva sentinței și să demonstreze că a fost protest spontan, altfel riscă să li se impute un eventual prejudiciu pe care-l va stabili compania sau organele de control ale statului. ”Veniră cu un căruț, iar secretariatul preluă toate comunicările. Sunt peste 700 la locul meu de muncă. Când o să vină Curtea de Conturi și va stabili un prejudiciu ni se va imputa nouă de către administrație, vor fi penalizări, consum de energie, staționarea utilajelor, etc. Trebuie să demonstrăm că a fost protestul spontan al fiecăruia dintre noi ”, a declarat unul dintre salariații CEO.

Minerii sunt speriați de faptul că li s-ar putea imputa și lipsa stocurilor de cărbune, problemă cu care se confruntă acum compania. ”Anul trecut pe vremea asta, la noi erau, 1,4 milioane de tone, iar acum n-au avut decât 700 de mii. Vor să demonstreze că nu au acționat utilajele 4 zile. Azi când vorbim e de zece ori mai puțin cărbune decât ar trebui. Cred că s-a grăbit spre trecerea termocentralelor noastre pe gaz”, e de părere minerul, angajat al companiei energetice. Miercuri, conform acelorași surse, a existat o anumită teamă din partea conducerilor carierelor miniere, că angajații s-ar putea revolta în momentul în care li s-ar fi comunicat decizia instanței, însă în cursul zilei de joi, șefii de sectoare vor avea această misiune dificilă. Oamenilor li se pare incorect ca soluția să le fie comunicată la locul de muncă, însă dispozitivul instanței este clar: ”locul de comunicare a actelor de procedură la sediul Carierei…”.

Citit 2047 ori