Miercuri, 13 Ianuarie 2021 11:46

Ministrul Educatiei: „Elevii ar putea fi chemați la școala și sâmbăta”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta, a declarat ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, la Europa FM. Acesta susține că toate unitățile de învățământ din țară vor avea nevoie de activități remediale, după perioada în care orele s-au desfășurat exclusiv online. Ministrul spune că aceste cursuri suplimentare vor fi făcute în afara orelor din semestrul al II-lea și, prin urmare, atât elevii, cât și dacălii vor fi nevoiți să petreacă mai multe ore la școală pentru recuperare.

„Printre cele 7.203 școli nu este nici una care să spună că nu are nevoie de nici un fel de acțiune remedială. Sunt convins că fiecare profesor va trebui să se implice în aceste acțiuni remediale într-o măsură mai mare sau mai mică. Am căzut de acord că trebuie făcute față în față. Acțiunile remediale trebuie făcute peste programulspecific clasei aferent semestrului 2. Deci este clar că trebuie să vină mai multe ore la școală. Pot însemna și ore pe parcursul zilelor de sâmbătă, dar vom vedea care e disponibilitatea în funcție de specificul fiecărei școli”, a arătat ministrul.

Toate cadrele didactice vor fi plătite suplimentar pentru orele de educație remedială, a precizat ministrul. Sorin Cîmpeanu spune că au fost identificate deja fondurile necesare: este vorba despre 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene.

Deocamdată, de luni, 11 ianuarie, elevii revin din vacanța de iarnă și reiau cursurile online.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declara săptămâna aceasta că s-a ajuns la un acord cu privire la redeschiderea școlilor, astfel că elevii vor începe semestrul al doilea pe 8 februarie în bănci, dacă situația epidemiologică o permite. Acesta a precizat că va exista și un calendar de recuperare a materiei.

Și profesorul Mircea Miclea, fost ministrul al educației, vorbea despre necesitatea unor cursuri remediale, pentru recuperarea materiei pierdute. El spunea, în august, că pe durata verii ar fi trebuit organizate meditații și cursuri de recuperare a materiei pierdute în anul școlar precedent, când semestrul al doilea s-a desfășurat luni de zile exclusiv online.

Citit 4315 ori