Miercuri, 08 Mai 2019 03:00

Ministrul Mediului: Rabla pentru electrocasnice va include în acest an şi televizoare şi maşini de spălat vase

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că programul Rabla pentru electrocasnice va include în acest an şi televizoare şi maşini de spălat vase. De asemenea, ministrul a anunţat că, dat fiind interesul manifestat de populaţie, suma alocată pentru acest program este dublă faţă de anul trecut.

„Deja este extins ghidul de finanţare pentru televizoare, pentru maşini de spălat vase. Vrem să extindem acest proiect, Rabla pentru electrocasnice, şi pentru instituţiile statului. Am constatat în instituţia pe care o conduc că am reuşit să scot peste 11.000 de kg de DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Erau acolo calculatoare de zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase şi aşa mai departe. Deci, peste tot există astfel de deşeuri şi îmi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului, să îşi cumpere echipamente noi, care nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, care sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câştig. Pentru instituţii publice încă nu am gândit ghidul de finanţare, nu vă pot spune exact ce elemente vom lansa, acum lucrăm la el, dar întâi lansăm ghidul pentru persoane fizice. Anul acesta am dublat suma faţă de bugetul anului trecut, când în trei zile s-au folosi toţi banii”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

Citit 2345 ori