Vineri, 10 Ianuarie 2020 00:00

Ministrul Muncii dă vestea zilei despre pensii: Am depus banii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Violeta Alexandru, ministrul Muncii l-a contrazis pe Mugur Isărescu cu privire la banii pentru pensiile românilor. Invitată la Radio România Actualități, ministrul Muncii Violeta Alexandru a susținut că banii sunt prevăzuți în buget. 

Ce a spus ministrul Muncii

”Nu e vorba de impact cât este vorba de o decizie pe care am luat-o, şi anume aceea de respecta legea. Banii sunt prevăzuţi în buget. Suntem îngrijorați în schimb de modul în care PSD a gândit să facă legile doar din considerente electorale, fără să ţină cont de toate aceste semnale pe care toți cei care urmăresc evoluția economică a României și, în general, care știu că nu poţi face salturi atât de mari dintr-o dată, le dau.

Din păcate nu au ținut cont de aceste semnale, însă nici noi nu avem altă opţiune decât să respectăm legea în vigoare. Ca atare, urmărim cu îngrijorare toate semnalele, dar răspunsul rămâne același pe care l-am dat din prima zi în care am fost propusă pentru acest portofoliu, şi anume legea trebuie respectată, şi am depus banii în buget pentru aceste creşteri”, a declarat ministrul Muncii.

Anterior, Isărescu a declarat că politicienii trebuie să fie atenți la majorarea punctului de pensii

Mugur Isărescu a spus că politicienii trebuie să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, în condiţiile unei creşteri economice de numai 4%, dacă „nu vrem să rătăcim vreo 40 de ani printr-un deşert financiar”.

„Deci nu avem soluţie financiară şi economică. Când economia creşte cu 4% nu poate să crească ceva cu 40%, că nu ceva marginal, e jumătate din populaţia activă a ţării. Deci câtă filosofie trebuie să faci aici? Într-adevăr soluţia este dificilă, dar e politică şi socială”, a declarat Guvernatorul BNR.

O propunere-şoc vine dinspre Parlament, mai precis din partea liderului deputaţilor PNL. Acesta propune o sesiune extraordinară în care să se discute soarta pensiilor şi a alocaţiilor din România, pentru ca Guvernul nu ar avea bani pentru amândouă.

Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, îşi doreşte convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, cu scopul de a se supune la vot proiectul liberalilor privind tăierea pensiilor speciale.

Cu această ocazie, Roman îi provoacă pe cei din PSD să voteze tăierea acestor pensii pentru ca Guvernul să aibă bani pentru alocaţiilor majorate ale copiilor, iar PSD să dovedească că „nu a votat creşterea alocaţiilor doar în interes electoral”.

Mesajul postat de Florin Roman pe pagina sa de Facebook

„#PSD sa voteze tăierea pensiilor speciale pentru plata alocatiilor

In calitate de lider al deputatilor PNL, am propus colegilor mei sa solicitam convocarea unei sesiuni extraordinare, in care sa supunem votului proiectul de lege al PNL privind tăierea pensiilor speciale.

Din economia rezultata din tăierea pensiilor speciale, guvernul ar avea resursele financiare necasare pentru plata alocatiilor majorate, in urma votului de la sfârșitul lunii decembrie, din parlament. Tot in decembrie, Comisia de munca a Camerei Deputatilor a dat un raport de adoptare a proiectului PNL care prevede tăierea pensiilor speciale pentru parlamentari, magistrați, personal aeronautic, diplomați, funcționari ai Curtii de conturi etc. Proiectul de lege al PNL aloca pensii de serviciu doar pentru militari și polițiști.

In mod surprinzător, raportul de adoptare nu a fost “ridicat” pe site-ul Comisiei de munca și nici nu a fost trimis plenului, astfel încât el nu a putut fi supus votului in ultima săptămâna din sesiunea parlamentara. Urgentă adoptării acestui proiect de lege este determinata de necesitatea finanțării legii adoptată de parlament, privind dublarea alocatiilor pentru copii.

Solicitam PSD și președintelui Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, sa rupa frăția cu pensiile speciale și sa votam proiectul de lege al PNL in sesiune extraordinara. In acest fel, PSD poate dovedi ca nu a votat creșterea alocatiilor doar in interes electoral, după ce anul trecut a votat împotriva demersului PNL. De la 1 ianuarie a.c., alocatiile copiilor au crescut cu 100% din rata inflației, urmare a unei legi inițiata de PNL. Așadar alegeți domnilor pesediști: ori pensii speciale, ori alocații pentru copii!”

Citit 7516 ori