Miercuri, 21 Octombrie 2020 00:00

Monica Anisie a spus ce școli se închid și ce va rămâne deschis

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

”Cred că trebuie să spunem în mod clar ce se întâmplă începând de mâine cu unitățile de învățământ din București, este incredibil ce s-a întâmplat la nivelul municipiului București, ce a făcut comitetul pentru situații de urgență.

Vreau să spun foarte clar, încă din data de 12 octombrie am solicitat prefectului o întâlnire. Am vrut să mă asigur că se vor lua toate măsurile ca în cadrul unităților de învățământ să nu existe probleme în situația în care vom ajunge în acest cadru. Împreună cu inspectoratul școlar al municipiului București, am realizat un plan de măsuri pentru trecerea în sistem online.

În momentrul în care a fost anunțată depășirea ratei de 3 la mie, am discutat cu dl prefect, i-am comunicat care sunt prevederile legale și mă așteptam ca lucrurile să fie clare.

Am înțeles că a existet o hotărâre pe care a revocat-o între timp, că se vor suspenda activitățile didactice care presupun prezența față în față din creșe, preuniveritar și universitar”, a declarat Monica Anisie, conform Realitatea PLUS.

Am atras atenția că în cuprinsul acestei hotărâri sunt niște erori. Creșele și afterscool-urile vor rămâne deschise. Rămân suspendate cursurile în învățământul preuniversitar. În Universități, senatul universității decide, nu comitetul pentru situații de urgență.

Sunt convinsă că toate cadrele didactice vor depune eforturi pentru ca educația să continue. Cred că este responsabilitatea noastră, a tuturor, să respectăm măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor, de aceea căutăm soluții pentru aceste lucruri”, a declarat Monica Anisie, conform Realitatea PLUS.

Citit 5073 ori