Vineri, 24 Iulie 2020 16:53

Ne paște o nouă stare de urgență? Nelu Tătaru a venit cu informațiile așteptate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aflat la Târgul Mureș, ministrul Sănătății a vorbit despre situația coronavirus în România. Întrebat dacă starea de urgență va reveni, Nelu Tătaru a declarat că în acest moment nu se pune vorba de așa ceva. Cât despre starea de alertă, ministrul a declarat că aceasta va fi valabilă cât timp autoritățile vor reuși să gestioneze situația.

”În acest moment nu avem perspectiva unei stări de urgență, dar starea de alertă se va menține atâta timp cât vom reuși să gestionăm și vom vedea că mergem pe acea pantă descendentă.

Repet, nu m-aş gândi cam când ar putea să vină o stare de urgență, m-aş gândi cum facem ca toți dintre noi să ne respectăm partea noastră de treabă. Noi, ca sistem medical, suntem cei care tratăm, indiferent că vin doi, că vin 20 sau că vin 200.

La un moment dat poate ajungem la acea suprapopulare a terapiilor intensive, care va însemna un semnal de alarmă, dar mai există un agent economic care a beneficiat de o relaxare, care îşi desfășoară activitatea, care ar trebui să fie în condițiile pe care le am, eu știu, le-am agreat și noi, ca Minister al Sănătății și Ministerul Turismului și Ministerul Transporturilor și ar ei trebui să respecte, cei care beneficiază, populația civilă, la rând, ar trebui să le respecte.”, a spus ministrul Nelu Tătaru.
Cazurile pozitive vor atrage ancheta epidemiologică

„Fiecare caz pozitiv va atrage după sine și o anchetă epidemiologică, care va identifica contacții și va recomanda, atâta timp cât are simptomatologie, internare sau dacă nu are simptomatologie, după cele 48 de ore de investigații, izolare la domiciliu până la perioada de 14 zile.

Stăm și strigăm că am ajuns ciuma Europei? Cum? Prin negarea măsurilor. Rămâne ca fiecare dintre noi să respectăm regulile”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Citit 6363 ori