Marți, 15 Ianuarie 2019 20:58

Opt situaţii de urgenţă şi pentru acordarea primului-ajutor în cazul a 25 de urgenţe medicale.

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DROBETA” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în acest weekend, la un  număr de opt situaţii de urgenţă şi pentru acordarea primului-ajutor în cazul a 25 de urgenţe medicale.

Echipajele de pompieri au acţionat pentru salvarea unei persoane ca urmare a producerii unui accident rutier pe raza localităţii Negoieşti, stingerea a patru incendii izbucnite pe raza localităţilor Dr. Tr. Severin, Orşova, Strehaia şi Gruia, pentru salvarea unui câine rămas blocat în subsolul unui bloc, dar şi pentru transportarea unor persoane cu probleme medicale, pe targă, din locuință până la ambulanță.

 Două dintre cele patru incendii izbucnite în această perioadă s-au manifestat la coşurile de evacuare a fumului la două case de locuit din localităţile Orşova şi Strehaia. Datorită intervenţiei pompierilor, incendiile nu s-au extins, fiind salvate în întregime locuinţele. Celelalte două incendii au izbucnit la o anexă gospodărească din municipiul Dr.Tr.Severin şi la o casă de locuit din localitatea Gruia, ca urmare a scurtcircuitului electric produs la conductori electrici improvizaţi. Incendiul produs în localitatea Gruia a cuprins acoperișul casei pe o suprafață de cca. 90 mp și a deteriorat plafonul pe o suprafață de cca. 50 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime ca urmare a producerii incendiilor în această perioadă.

n cursul anului precedent, pompierii mehedinţeni au acţionat pentru stingerea unui număr de 268 de incendii, cea mai mare parte reprezentând-o incendiile izbucnite la proprietăţile particulare ale cetăţenilor (locuinţe, anexe, terenuri şi proprietăți private). Dintre acestea, 39 au izbucnit ca urmare a scurtcircuitului electric.

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor: - Nu folosiţi instalaţiile electrice cu defecţiuni, improvizaţii sau fără protecţia corespunzătoare faţă de materialele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;  - Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;–  Nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori şi nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice aflate sub tensiune.

Citit 3496 ori