Vineri, 19 Aprilie 2019 03:00

Polipii nazali: cauze, evoluţie şi complicaţii, tratament şi prevenţie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ce sunt polipii nazali

Vegetaţiile adenoidiene, în termeni medicali, sau polipii, cum sunt cunoscuţi în termeni populari, sunt o structură constituită din ţesut limfatic care grupează celulele care luptă împotriva germenilor pe care îi inhalăm din aer.

Polipii fac parte din inelul limfatic Waldayer împreună cu amigdalele palatine din gură şi, la prima vedere, arată la fel. Aceste vegetaţii adenoidiene sunt situate în nazofaringe, loc situat în spatele nasului unde aerul din nas va migra în faringe. Tot aici este locul unde se deschide trompa lui Eustachio, canalul aerian dintre nas şi urechea medie.
Nazofaringele care mai este numit şi “cavum” este un loc de intersecţie şi o zonă importantă prin care, pe de o parte aerul trece din nas spre faringe şi apoi spre plămâni şi, pe de altă parte, aerul trece din nas spre urechea medie şi astfel se poate transmite unda sonoră care susţine funcţia auzului.

Cauze

Nazofaringele este un spaţiu mare, iar vegetaţiile adenoidiene se află aici de la naştere. Ele sunt situate în porţiunea superioară a acestui spaţiu fără a limita cantitatea de aer care intră la nivelul orofaringelui şi a urechii medii. Însă, în timp, odată cu creşterea copilului, aceste vegetaţii au tendinţa să crească în volum şi să ocupe încetul cu încetul spaţiul cavumului. Această mărire în volum va avea o tendinţă de accelerare în jurul vârstei de 3-4 ani şi un va încetini în jurul vârstei de 8-9 ani.

Aceste vegetaţii cresc în volum datorită faptului că ele trebuie să filtreze o multitudine de microorganisme pe care le inhalăm.

Ce consecinţe apar din cauza creşterii lor în volum? 

Primul efect nedorit care apare este obstrucţia nazală: copilul va respira din ce în ce mai greu pe nas, Vom observa că va sforăi tare toată noaptea şi va sta cu guriţa deschisă, va avea episode de câteva secunde în care i se va opri respiraţia în timpul nopţii (sindromul de apnee în somn). Ca urmare, copilul se va trezi obosit şi cu cearcăne, ziua va sta cu gura deschisă, va trage cu greu aerul pe nas, se va auzi un şuierat în timpul respiratului şi un zgomot ca şi cum se află ceva ascuns în spatele nasului.

Acest zgomot se aude din cauza secreţiilor pe care le fabrică nasul şi care stagnează sub polipi, între aceştia şi valul palatin.

Evoluţie şi complicaţii:

Prin urmare, vegetaţiile adenoidiene mari nu vor da numai o respiraţie greoaie, ci şi stagnarea unor secreţii permanente între nas şi gât, secreţii care se vor infecta bacterian tot timpul. Aceste secreţii vor duce la formarea otitei medii serioase, apoi purulente acute şi/sau cronice şi la formarea unei faringo-amigdalite acute şi/sau cronice. Adesea apare şi o tuse permanentă din cauza acestor secreţii, care se preling pe peretele posterior al faringelui. Efectele obstrucţiei nazale asupra copilului sunt dintre cele mai nedorite: acesta este mereu obosit, neatent, adormit, iar uneori nu aude (din cauza otitei medii).

Tratament şi metode de prevenţie

Când apar aceste simptome, părintele trebuie să aducă copilul la control ORL, la medicul specialist. În cadrul unui examen clinic ORL şi un examen video-endoscopic, medicul va putea observa un pachet crescut de vegetaţii adenoidiene în cavum, pachet care ocupă aproape în totalitate spaţiul.

Tratamentul acestei probleme destul de frecvent întâlnită în rândul copiilor va fi efectuat de către medicul ORL în funcţie de severitatea creşterii în volum a vegetaţiilor, în funcţie de cât de infectată este mucoasa şi în funcţie de cât de târziu s-a prezentat copilul la doctor.

Citit 2074 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2019 20:39