Miercuri, 05 August 2020 00:52

Proiecte de creștere economică sustenabile pentru Dr. Tr. Severin (partea a II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eliminarea facturării apei meteorice pentru persoanele fizice din municipiul Drobeta -Turnu Severin

La propunerea viceprimarului Daniel Cîrjan și a consilierilor locali liberali, Consiliul Local Drobeta Turnu Severin a hotărât eliminarea taxei pentru apa meteorică.
Așa cum am promis, de astăzi severinenii nu mai plătesc apa meteorică, totul ca urmare a aprobării inițiativei mele și a colegilor liberali în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.
”Mulțumesc miilor de severineni care au semnat pentru susținerea acestui proiect. Pentru mine este extrem de important faptul că am reușit împreună cu severinenii să eliminăm facturarea apei meteorice. Asta demonstrează că societatea și politicul pot face front comun atunci când interesul public o cere”, spune inițiatorul proiectului, viceprimarul Daniel Cîrjan.

 

Toţi copiii sub 10 ani vor avea gratuitate la Ştrandul de la Schela Cladovei şi Patinoarul din Severin

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a iniţiat, alături de consilierii locali liberali, un proiect care prevede acordarea copiilor sub 10 ani de acces gratuit la Ştrandul Municipal Schela Cladovei şi la Patinoarul Municipal.
“Până acum accesul era gratuit doar pentru copiii sub 7 ani însă am considerat că trebuie crescută limita de vârstă a copiilor care beneficiază de această facilitate pentru că cei mici trebuie stimulaţi să practice diverse sporturi, sportul însemnând sănătate. Atât înotul, cât şi patinajul, contribuie la menţinerea sănătăţii datorită efectelor benefice pe care le au asupra organismului, fiind două dintre sporturile care contribuie cel mai mult la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Am luat în considerare la propunerea acestui proiect şi faptul că toţii copiii sub 10 ani vin însoţiţi de către părinţi, care sunt obligaţi să plătească contravaloarea biletului, vârsta celor mici însemnând că trebuie să fie în permanenţă sub supraveghere”, a declarat Daniel Cîrjan.

”Primul copil”, noul proiect pentru stimularea natalității

Proiectul de hotărâre ”Primul copil” ar consta într-un trusou pe care l-ar primi mamele care nasc la maternitatea din Severin. Pentru a te încadra trebuie, de asemenea, să te afli la prima naștere și să ai domiciliul în Drobeta-Turnu Severin cu cel puțin un an înainte de momentul nașterii.
,,Alături de consilierii locali liberali, am propus un proiect privind stimularea natalității în municipiul Drobeta-Turnu Severin prin acordarea trusoului „Primul copil”. Programul ar urma să se aplice mamelor care se află la prima naștere, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin cu cel puțin un an de zile înaintea nașterii și care dovedesc faptul că nașterea a avut loc în incinta Blocului Materno – Infantil din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin” a menționat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Verificarea calității apei din fântânile publice

Pentru siguranța cetățenilor consilierii liberali din Drobeta Turnu Severin au inițiat un proiect de hotărâre prin care ar urma ca apa din fântânile publice să fie supuse mai des unor teste de calitate.

”Alături de consilierii locali liberali, am inițiat un proiect de hotărâre privind efectuarea la interval de 3 luni de analize a calității apei din fântânile publice aflate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin va face demersuri pentru încheierea unu protocol de colaborare cu S.C. Secom S.A., operatorul de apă-canal care are un laborator de ultimă generație dotat pe fonduri europene”, a declarat viceprimarul Cîrjan

Se subvenționează total sterilizarea câinilor cu stăpân de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin

A intrat în vigoare proiectul pe care viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, l-a inițiat alături de consilierii locali liberali și care prevede subvenționarea totală a sterilizării câinilor cu stăpân ce aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
„Procedura este simplă: persoanele interesate de acest program depun o cerere la registratura Primăriei, urmând programarea la cabinetul veterinar care a câștigat licitația pentru realizarea acestei intervenții asupra cățelului. Marea majoritate a câinilor fără stăpân care se găsesc pe străzi provin în primul rând din gospodării, de aceea devine o prioritate sprijinirea polulației în sensul subvenționării totale a sterilizării câinilor cu stăpân pentru a împiedica înmulțirea acestora. Proiectul este prevăzut a se desfășura și anii următori iar implementarea lui duce în final la reducerea câinilor de pe străzi și scăderea costurilor autorității publice privind gestionarea câinilor fără stăpân, eliminând în final riscul atacurilor asupra oamenilor”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Citit 6306 ori