Marți, 08 Noiembrie 2022 06:37

Punctul de amendă s-ar putea dubla de la 1 ianuarie 2023

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Punctul de amendă ar putea urca, de la 1 ianuarie, până la 300 de lei, de la 145 de lei cât este în prezent. Motivul: legislaţia care prevede că punctul de amendă se calculează ca un procent de 10% din salariul minim brut pe economie.

Ordonanţa de urgenţă nr. 130/2021 a îngheţat punctul de amendă în România la 145 de lei, în luna decembrie a anului trecut. Totuşi, această măsură se apropie de final, având în vedere că urmează să expire la data de 31 decembrie 2022.

Iar de la începutul anului viitor, salariul minim brut pe economie va urca la 3.000 de lei, aşa cum s-a anunţat deja de la nivelul coaliţiei de guvernare, asta însemnând, automat, şi o creştere a valorii punctului de amendă.

Care este singura şansă a şoferilor de a nu plăti amenzi uriaşe din 2023?

Acum, singura şansă a şoferilor pentru a nu plăti amenzi duble de la 1 ianuarie ar fi o nouă decizie privind îngheţarea punctului de amendă, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi. 

Amenzile de circulație pot fi plătite în numerar la o unitate a Trezoreriei statului, la ghișeele Poștei Române sau cu cardul prin intermediul platformei ghiseul.ro.

Potrivit legislaţiei în vigoare, conducătorii auto au dreptul să plătească doar 50% din cuantumul amenzii dacă o fac în 15 zile de la primirea procesului-verbal constatator.

Apar iarăşi radarele fixe în România

O altă informaţie importantă apărută recent pentru şoferii din România vizează reintroducerea radarelor fixe pe şosele, după mai bine de 10 ani.

Poliția Română vrea să monteze 500 de camere video, 300 de radare fixe și 1000 de limitatoare de viteză pe drumurile publice. Acestea vor costa în total 35 de milioane de euro, iar banii ar urma să vină din PNRR.

Echipamentele intră în componența unui sistem electronic pentru monitorizarea circulației pe care Ministerul Transporturilor vrea să îl implementeze.

Legislația trebuie adoptată până în decembrie 2022, iar sistemul „e-SIGUR” să devină operațional în cel mult doi ani. Radarele fixe vor semnala comportamentul indisciplinat al șoferilor, dacă depăseșc limita legală de viteză sau dacă trec pe culoare roșie a semafoarelor.

Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor vor putea fi citite, iar toți cei care se vor abate de la lege vor fi automat amendați.

Citit 1603 ori