Miercuri, 14 Octombrie 2020 00:00

Racordarea la gaze va fi gratuită

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Racordarea la reţeaua de gaze naturale va fi gratuită pentru toţi consumatorii casnici, a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit unui ordin publicat de e-nergia.ro.

ANRE a adoptat vineri un ordin, publicat de e-nergia.ro, care prevede că operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale va suporta costurile necesare racordării la gaze, iar ele vor fi ulterior recuperate prin tarifele de distribuţie. Acest lucru se va aplica pentru solicitanţii din categoria viitori clienţi casnici şi noncasnici care depun cerere pentru realizarea unui racord PM necesar alimentării cu gaze naturale. „Costurile cu obiectivele/conductele necesare racordării sunt suportate de OSD şi sunt recunoscute în tariful de distribuţie în conformitate cu prevederile Legii”, arată ordinul adoptat. În vederea racordării la SD, solicitanţii, viitori clienţi finali casnici, vor trebi să depună la operatorul sistemului de distribuţie o cerere de racordare. Pentru realizarea racordării a solicitanţilor se parcurg următoarele etape: depunerea şi înregistrarea la OSD a cererii de racordare la sistemul de distribuţie însoţită de o serie de documente şi achitarea tarifului de analiză a cererii, după caz; Cererea de racordare este însoţită de următoarele:

1) documente care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra terenului/terenurilor şi/sau construcţiei unde sunt amplasate obiectivele/sistemele pentru care se solicită racordarea;

2) documente de identificare ale solicitantului şi, după caz, ale persoanei fizice sau juridice mandatate de acesta să îl reprezinte în relaţia cu OSD; se depune actul de identitate, pentru persoanele fizice, respectiv certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru persoanele juridice şi, după caz, mandatul;

3) alte înscrisuri pe care solicitantul consideră necesar să le depună în susţinerea cererii. evaluarea cererii de racordare; stabilirea soluţiei tehnice pentru realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; eşalonarea lucrărilor necesare racordării şi actualizarea planurilor de investiţii cu lucrările necesare în conformitate cu prevederile din Procedură; emitere ATP (avizul tehnic de principiu) în funcţie de soluţia tehnică în cazul în care nu este obiectiv/conductă necesar/necesară racordării; dacă există obiectiv/conductă necesar/necesară racordării, OSD emite ATR (avizul tehnic de racordare); obţinerea certificatului de urbanism, a avizelor şi acordurilor/autorizaţiilor emise de organismele abilitate, precum şi a autorizaţiei de construire a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; proiectarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; verificarea documentaţiei tehnice/proiectului tehnic aferente obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestaţi ANRE, conform prevederilor legale; execuţia obiectivului/conductei necesare racordării; urmărirea de către OSD a lucrărilor privind realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; recepţia şi punerea în funcţiune a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, de către OSD; stabilirea soluţiei pentru racord şi/sau SRM/SR/SM/PRM/PM şi emiterea ATR; OSD emite şi transmite solicitanţilor, cu excepţia clienţilor finali casnici, contractul de racordare; obţinerea certificatului de urbanism, a avizelor şi acordurilor/autorizaţiilor emise de organismele abilitate, după caz, pentru racord, respectiv SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; proiectarea racordului şi a SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, de către OSD sau prin intermediul operatorilor economici autorizaţi ANRE, selectaţi de către OSD sau de solcitanţii care finanţează aceste obiective; verificarea documentaţiei tehnice/proiectului tehnic aferente/aferent racordului şi SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestaţi ANRE, conform prevederilor legale aplicabile; execuţia racordului şi a SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM de către OSD sau prin intermediul operatorilor economici autorizaţi ANRE, selectaţi de către OSD sau de către solicitanţii care finanţează aceste obiective; urmărirea de către OSD a lucrărilor privind realizarea racordului şi SRM/SR/SM/PRM/PR/PM; recepţia şi punerea în funcţiune a racordului şi SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM de către OSD.

Citit 5372 ori