Joi, 23 Martie 2023 16:42

Scade vârsta de pensionare în România. Cine benefiaciază?!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autoritățile române încearcă să întindă o mână de ajutor românilor care lucrează în condiții dificile prin facilitarea unei pensionări anticipate fără niciun fel de compromis în ceea ce privește valoarea pensiei. În plus, multe pensii se vor recalcula. 

Curtea de Casație și Justiție a luat de curând o decizie pe marginea Legii 197/2021, având în vedere niște modificări menite să completeze Legea Pensiilor. Acestea au fost inițiate de USR care, deja, a publicat un comunicat pe subiect și a explicat că ”susține legile corecte” pentru vâlcenii care lucrează în domeniul mineritului și al energiei.

Conform Legii 197/2001, care a completat Legea pensiilor, toţi lucrătorii din termocentrale de cărbune şi mineritul de suprafaţă urmează să beneficieze de reducerea perioadei de pensionare cu 13 ani. Asta se traduce prin faptul că se vor putea pensiona la 52 de ani dacă îndeplinesc două condiţii: au cel puţin 30 de ani lucraţi într-o termocentrală şi 25 de ani de contributivitate. Până acum, însă, această prevedere nu a fost pusă în aplicare. 

La prima vedere, primii care vor avea de câștigat din decizia ÎCCJ sunt câteva sute de muncitori din Vâlcea. ”Pe 13 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, că Legea nr.197/ 2021 este corectă şi trebuie pusă în aplicare, deşi guvernul a încercat prin toate mijloacele modificarea acesteia în dezavantajul oamenilor. Astfel, potrivit deciziei, minerii şi energeticieni se pot pensiona mai devreme cu 13 ani dacă au lucrat 30 de ani, din care 25 în producţie.

Unul dintre iniţiatorii actului normativ care aduce beneficii şi locuitorilor din judeţul Vâlcea, este deputatul USR, Radu Miruţă. Doi ani de zile actualul guvern a încercat să ţină legea blocată sau să facă altă lege prin care să ia acest drept celor care au lucrat în condiţii grele şi pentru care vârsta actuală de pensionare făcea ca de multe ori să nu se poată bucura de ea.

De această lege, susţinută de USR se vor bucura şi oamenii din judeţul Vâlcea, care lucrează sau au lucrat în cadrul exploatărilor miniere cum sunt Berbeşti şi Alunu, dar şi în domeniul energetic. Aceşti oameni sunt de ani de zile umiliţi, primind salarii de mizerie comparativ cu condiţiile de muncă, din partea CET Govora, aflat în subordinea Consiliul Judeţean Vâlcea”, se arată în comunicatul celor de la USR. 

În ceea ce privește situația celor care au ieșit deja la pensie, dar s-ar fi încadrat în prevederile Legii 197/2021, lor le va fi recalculată pensia și se vor bucura de o sumă semnificativ mai mare, odată cu recalcularea. 

Ce modificări au fost aduse la noua lege a pensiilor?

Noua lege conține, printre altele, o formula nouă pentru recalcularea pensiilor pentru cei aproape cinci milioane de pensionari și o posibila creştere a punctul de pensie de la 1.785 de lei la 1.875 de lei. De asemenea, numărul de puncte x VPR (valoarea punctului de referinţă) este 72.

În plus, pe viitor, nu vor mai fi excepţii la pensionare între diferite companii, cum este cazul celor din sectorul naval, CEO Oltenia sau fabrici de armament. Din noua lege a pensiilor va fi eliminat articolul din vechea lege care spune că „femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare”. În schimb, Ministerul Familiei va trebuie să vină cu o propunere de stimulente pentru mamele cu mai mulţi copii.

Marius Budăi, despre vârsta de pensionare

În plus, Marius Budăi a vorbit și despre prevederea din noua lege a pensiilor legată de pensionarea opțională la 70 de ani. Ministrul consideră că aceasta nu-și are locul, având în vedere speranţa de viaţă din ţara noastră. „Nu știu de ce aceste lucruri (n.r. creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani) au fost trecute acolo, că vorbim de oameni. Speranţa de viaţă în România e mai mică în statele occidentale, gen Franţa, Germania, Spania.

Dacă ne-am fi gândit la oameni, aceste lucruri nu ar fi fost potrivite să fie trecute acolo”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3 CNN.

Citit 1526 ori