Miercuri, 02 August 2023 04:18

Se plafonează indemnizațiile de conducere la societățile de stat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Planul va include măsuri de reducere a numărului funcțiilor de conducere în sistemul public, plafonarea indemnizațiilor de conducere la societățile de stat și forțarea procesului de descentralizare.

„Am reușit astăzi, alături de partenerii de guvernare, să cădem de acord asupra unui plan extins pentru reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului. Principiul care stă la baza acestui plan este că, în efortul de diminuare a deficitului bugetar, greul trebuie să-l ducă mai întâi statul, nu cetățeanul și mediul privat!”, anunță premierul Marcel Ciolacu.

Se dorește eliminarea a celor 200.000 de posturi bugetare neocupate

Potrivit premierului, au fost identificate zeci de măsuri care vor ajuta în procesul de eliminare a celor 200.000 de posturi bugetare neocupate, dar și pentru tăierea unor sporuri nejustificate, comasări și desființări de instituții.

Marcel Ciolacu a adăugat: „Reducem numărul de funcții de conducere în sistemul public și plafonăm îndemnizațiile de conducere la societățile de stat. În plus, introducem un sistem mai clar de monitorizare a indicatorilor de performanță pentru autoritățile de stat în scopul favorizării proiectelor și investițiilor care chiar fac diferența. Vom forța procesul de descentralizare a unor decizii, mai ales pentru a construi un cadrul legal pentru consorții sau parteneriate de achiziții centralizate. Doar așa vor exista economii importante și constante, pe termen lung, la bugetul de stat”.

„Impactul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului va fi de circa 5.8- 6 miliarde de lei până la finalul anului. Suma va fi aproximativ egală cu ceea ce ne propunem să aducem ca venituri suplimentare la buget prin eliminarea unor excepții fiscale. Fiindcă așa credem că este corect: să existe un efort comun, distribuit echilibrat în societate, pentru un stat mai suplu și mai eficient, în care să existe mai multă echitate și transparență”, arată prim-ministrul. 

Reduceri, comasări și desființarea de institute nerelevante

Printre cele mai importante măsuri ale planului anunțat de premier, amintim:

1. Reducerea cu 30% a numărului de secretari de stat sau subsecretari de stat

2. Reducerea numărului de funcții de conducere, de la 12% în prezent, la 8% din umărul total de funcții publice

3. Acordarea voucherelor de vacanță numai pentru funcționarii publici cu un venit sub nivelul salariului brut de 10.000 lei

4. Comasarea sau desființarea instituțiilor subordonate ministerelor, Guvernului sau Parlamentului, după regula generală: „Fiecare minister are în teritoriu la nivel național/județean o sigură autoritate națională/deconcentrată” și reduce cheltuielile de personal și funcționare cu min. 15%. Impact pe digitalizare și pe simplificarea procedurilor

5. Reducerea cu 50% a consilierilor directorilor generali și directorilor generali adjuncți ai companiilor de stat sau locale

6. Desființarea institutelor de cercetare sau institutelor autonome care nu sunt relevante în actualul context socioeconomic (exp. INCD Turism, Institut de cercetare în domeniul muncii și protecției sociale, Institutul Levantului)

7. Comasarea unor societăți comerciale, companii ale statului român sau agenții cu profil de activitate similară (exp. RADIOCOM, Societatea Română de Radiodifuziune)

Citit 1791 ori