Marți, 19 Ianuarie 2021 08:10

Se redeschid școlile în România!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii a făcut anunțul momentului pentru elevi, profesori și părinți! Conform informațiilor transmise duminică, 17 ianuarie, este vorba despre redeschiderea școlilor în România. Andreea Moldovan, secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a explicat faptul că redeschiderea școlilor este dorită de către toată lumea.

Totuși, subliniază aceasta, decizia trebuie luată în condiții de siguranță. Redeschiderea va fi realizată în funcție de contextul epidemiologic și răspândirea noii tulpini descoperită în Marea Britanie.

Se redeschid școlile în România?

Andreea Moldovan a fost întrebată în cadrul unei emisiuni cum fi deschise școlile în siguranță.

„Sunt două criterii de acţiuni, toate pornind de la criteriul epidemiologic, ce se va întâmpla în următoarea perioadă pentru că suntem undeva la două săptămâni încet, încet de la perioada de sărbători şi de Anul Nou când din păcate lumea nu a fost foarte atentă la respectarea regulilor.

Primul criteriu şi cel mai important este cel epidemiologic pentru că dacă vom avea o creştere importantă a numărului de cazuri deja este un argument care conduce la o precauţie mai mare. În al doilea rând, este circulaţia acestei tulpini care este din Marea Britanie, care pe lângă faptul că are transmisibilitate mai mare comparativ cu virusul iniţial, are un potenţial teoretic de infectare a copiilor ceva mai mare decât avea varianta iniţială”, a declarat aceasta la Digi 24.
Sunt mai multe scenarii care trebuie luate în calcul

De asemenea, secretarul de stat a explicat că sunt mai multe scenarii care trebuie luate în calcul pentru redeschiderea școlilor de la 8 februarie.

„Dorinţa tuturor este de a redeschide şcolile, dar a le redeschide în condiţii de siguranţă. Sunt mai multe scenarii luate în calcul, deschiderea în anumite zone ale ţării, unde sistemul online este mai greu de aplicat, deschiderea claselor mici sau a claselor terminale, sunt nişte scenarii care cu siguranţă se vor lua în considerare şi în discuţie în săptămânile următoare, dar este o decizie care clar este în apanajul Ministerului Sănătăţii, dar alături de Ministerul Sănătăţii este şi INSP-ul care este organismul de sănătate publică care vine cu argumentele de asemenea ştiinţiifice şi se ia în colaborare cu Ministerul Educaţiei.

Vom ţine cont de aceste cifre, mai ales că le avem la dispoziţie şi putem şti care regiuni sunt mai afectate şi care nu. Dar iarăşi o generalizare a unei măsuri este greu de exprimat ce impact va avea asupra copiilor”, a conchis aceasta.

Orele remediale vor fi plătite suplimentar profesorilor pe durata de 16 săptămâni, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru HotNews.ro. Asta înseamnă aproape toată durata Semestrului II din anul școlar în curs. Cîmpeanu a mai spus că încă nu a propus aceste măsuri în Guvern, dar că în curând va iniția o ordonanță de urgență pentru aprobarea plății orelor de recuperare a materiei pierdute.

Întrebat când vom avea o decizie prin care să fie clar cu câți bani vor fi plătiți suplimentar profesorii care predau ore remediale, Sorin Cîmpeanu a spus „cât de curând”. „Încă nu am făcut această propunere în Guvern, dar voi iniția o Ordonanță de Urgență prin care aceste lucruri la care lucrăm să fie propuse și sunt convins că vor putea fi aprobate”.

„Există acoperirea financiară identificată”, a mai spus ministrul. Acesta a explicat că este vorba despre “un pachet mediu, subliniez mediu, de 5 ore remediale pe săptămână, vreme de 16 săptămâni”. Semestrul al doilea începe pe 8 februarie și are 17 săptămâni de școală până pe 18 iunie, cu două săptămâni de vacanță de Paște.

„Noi avem nevoie urgentă de a recupera aceste pierderi înainte de examenele naționale”, a mai spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă elevii vor fi chemați sâmbăta la școală, ministrul a spus că profesorul va decide asta, dar a dat ca opțiune orele suplimentare făcute în timpul săptămânii de lucru.

Citit 4155 ori