Vineri, 25 Noiembrie 2022 01:16

Stimulent financiar în valoare de 150 de lei pentru tineri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui proiect de lege semnat de Klaus Iohannis, tinerii ce participă, ca reprezentanți ai unui club sportiv, la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor putea beneficia lunar, începând de anul viitor, de un stimulent financiar în valoare de 150 de lei.

Astfel, copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive și care participă la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor beneficia lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportiv, potrivit proiectului de lege ce mai trebuie doar publicat în Monitorul oficial pentru a intra în vigoare.

Tichetele lunare de sportiv vor avea o valoare nominală de 150 de lei și vor putea fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru achiziția de articole și echipamente sportive specifice disciplinei practicate, pentru transportul sportivilor între localități, pentru achiziția de suplimente nutritive sau pentru recuperare medicală.

Tichetele de sportiv vor fi valabile doar dacă au înscrisă pe ele o serie și vor cuprinde cel puțin următoarele:

emitentul și datele sale de identificare;

valoarea nominală a tichetului de sportiv;

spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric personal ale sportivului care are dreptul să le utilizeze;

interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activității sportive;

seria și numărul legitimației de sportiv, cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat și categoria de vârstă;

elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului.

Tichetele de sportiv vor avea o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii și vor fi distribuite sportivilor începând de anul viitor.

Regulile pentru emiterea și acordarea tichetelor de sportiv vor trebui stabilite, în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de față, prin hotărâre de Guvern, conform avocatnet.ro.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie publicat în Monitorul oficial.

Citit 1510 ori