Vineri, 27 Septembrie 2019 00:00

Valoarea voucherelor de vacanţă în extra-sezon va fi stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Turismului, Bogdan Trif a declarat miercuri, că românii vor putea alege din 2020 între voucherele de vacanţă pentru sezon şi extra-sezon. Valoarea voucherelor pentru extra-sezon va fi de 2080 de lei, iar modificarea va fi efectuată prin OUG, susţine ministrul.

“Am stabilit să extindem voucherele de vacanţă pentru extra-sezon, repectiv pentrul lunile octombrie-noiembrie, aprilie-mai. Pe perioada acestor luni oamenii o să beneficize de o sumă mai mare, de 2080 de lei. Oamenii trebuie să opteze pentru ce tip de vouchere vor să acceseze pentru anul următor”, a mai declarat ministrul. Modificarea va fi stabilită “în curând, prin Ordonanţă de Urgenţă”, a asigurat acesta.

Ministrul a mai spus că 10% dintre voucherele de vacanţă emise au fost în mediul privat, ca urmare a măsurilor de eliminare a taxelor.

“Voucherele de vacanţă au fost principalul motor de dezvoltare în turism în 2018, mai mult decât atât, pe lângă măsura socială, aceşti bani au ajuns în mediul privat. Pentru că sectorul turistic din România este 95% privat. Deci a fost un ajutor direct pe care l-am dat mediului privat. Pe lângă faptul că am uşurat foarte mult taxele. Dacă acum trei ani de zile în sectorul turistic era cea mai mare fiscalitate din Uniunea Europeană acum avem cea mai mică fiscalitate. Nu o spunem noi, o spune Uniunea. Putem să vorbim de TVA de 5%, impozitul specific, aceste vouchere de vacanţă care au intrat în bugetul lor, retevenţe 0 la apele geotermale utilizate în scop turistic. În 2019, conform datelor raportate de agenţiile care emit vouchere de vacanţă, peste 10% au fost emise de către mediul privat. Am creat posibilitatea şi mediului privat să emită aceste vouchere de vacanţă şi anume am eliminat toate taxele: CAS, CASS şi este doar impozitul pe venit: acel 10%, în rest taxele au fost eliminate astfel că mediul privat a putut să ofere aceste vouchere de vacanţă şi angajaţilor”, a declarat Bogdan Trif.

Acesta a adăugat că în primele şase luni ale anului, valoarea voucherelor de vacanţă distribuite a ajuns la un miliard de lei. “Avem un miliard în primele şase luni”, a spus ministrul, se arată într-un comunicat emis de Mediafax.

Sezonul estival 2018 a fost unul dintre cele mai bune din ultimii 20 de ani şi la munte, dar şi pe litoral, unde încasările au crescut cu 25%. E loc şi de mai bine, spun hotelierii şi agenţiile de turism, care propun acordarea de vouchere de vacanță mai devreme, pentru ca bugetarii să-şi poată planifica din timp vacanţele.

În plus, trecerea la formatul electronic al voucherelor ar simplifica modalitatea de plată, scrie observator.tv.

Guvernul a decis ca toţi salariaţii din sistemul public să beneficieze de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei şi în următorii doi ani. Potrivit Ministerului Turismului, până în luna noiembrie a acestui an au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei.

Citit 9044 ori