Joi, 24 Februarie 2022 10:37

Veste bună pentru consumatorii casnici!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

OUG privind compensarea facturilor la gaze și energie electrică a fost adoptată în Senat, cu 101 voturi “pentru”. Ordonanța de Urgență a Guvernului cu privire la stabilirea unei scheme de compensare a facturilor la gaze și energie electrică a fost adoptată în Senat, după ce a primit 101 voturi “pentru”, 24 de abțineri și un vot “împotrivă”.

Senatul este prima Cameră sesizată. Printre senatorii care au votat această Ordonanță, s-au numărat și cei de la PSD. Liderul grupului PSD, senatorul Radu Oprea, a precizat că aceste măsuri vor rezolva problema de fond. 

O analiză realizată de AEI arată că reducerea TVA la 5% ar duce la creşterea preţului mediu al gazelor cu 94% faţă de anul 2020. În ceea ce privește plafonarea marjei furnizorilor, asociația spune că măsura ar determina scumpiri de 83%,

”Reducerea TVA de la 19% la 5%, este o măsură care ar determina o creştere a preţului mediu al gazelor cu circa 94% faţă de preţul mediu al anului 2020, pentru toţi consumatorii casnici, cu un impact bugetar de circa 3 miliarde lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură puţin eficientă, care nu ar schimba starea actuală de fapt”, spun autorii studiului.

Referitor la o continuare a măsurilor din prezent, specialiștii AEI spun că prelungirea plafonării şi compensării facturii la gaze pe modelul existent în prezent ar creşte preţul gazelor cu circa 76% faţă de preţul mediu al anului 2020, pentru aproximativ 55% dintre consumatorii casnici.

Totodată, același măsuri existente ar avea un impact bugetar de 4,4 miliarde lei în următoarele nouă luni din acest an. Reprezentanții AEI susțin că măsura este una absurdă care nu trebuie să mai continue sub nicio formă.

”Este o măsură absurdă, care dacă a fost tolerată până în prezent, nu ar trebui sub nici o formă să continue, întrucât avantajează anumiţi furnizori şi consumatorii bogaţi, fiind inechitabilă şi nejustă pentru majoritatea consumatorilor”, au arătat reprezentanţii AEI. 

În timp ce reprezentanții AEI nu sunt de acord cu această măsură, și premierul Florin Cîțu pare să confirme acest lucru. Liderul PNL a declarat că este nevoie de soluții gândite pe termen lung nu doar de ceva de moment.

Astfel, acesta susține că liberalii vor să extindă capacitatea de producție și își doresc un plan transpartinic prin care să fie asigurată o sumă de bani în fiecare an, către investiții.

continuare pg 3

Citit 1372 ori