Joi, 05 Martie 2020 00:00

Vești bune pentru șomerii din România: ANOFM, proiect pentru stimularea ocupării forţei de muncă!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ANOFM a primit aviz din partea Ministerului Fondurilor Europene pentru finanțarea unui proiect pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Vor fi astfel acordate subvenții angajatorilor pentru încadrarea în muncă somerilor de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, persoanelor cu handicap dar și a altor categorii.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a depus o fişă de proiect şi a primit avizul din partea Ministerului Fondurilor Europene (MFE) în vederea obţinerii unei finanţări de 93 de milioane de euro din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, pentru stimularea ocupării forţei de muncă.

Potrivit unui comunicat de presă al ANOFM, transmis marţi Agerpres, proiectul propus va fi implementat la nivel naţional pe o perioadă de 14 luni şi are ca obiectiv creşterea oportunităţilor de încadrare a 15.700 de şomeri non-NEET, cu vârsta de peste 29 de ani, înregistraţi la Serviciul Public de Ocupare (SPO), precum şi a persoanelor inactive non-NEET.

„Aceste subvenţii vor fi acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu vârsta mai mare de 29 de ani ce fac parte din următoarele categorii: şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri non-NEET care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată, persoane cu handicap. Subvenţiile se acordă pe o perioadă de 12 luni, fiind în cuantum de 2.250 lei/lunar pentru fiecare persoană angajată”, notează sursa citată.

Citit 7542 ori