Sâmbătă, 09 Martie 2019 02:00

Viceprimarul Cîrjan vrea ca birocrații să elibereze mai repede actele de identitate pentru severineni

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan a anunțat că alături de consilierii liberali din CL Drobeta Turnu Severin a depus un proiect de hotărâre prin care se urmărește reducerea termenelor de eliberare a actelor de identitate. Mai exact, acest termen nu va depăși 10 zile.

,,Alături de consilierii locali liberali am depus un proiect de hotărâre ce prevede reducerea termenelor de eliberare a actelor de identitate de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. Conform legislației în vigoare, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor. Încă de anul trecut, angajații Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor eliberează actele de identitate încadrându-se de obicei în termene de sub 10 zile însă noi ne dorim să fie reglementate aceste termene astfel încât și pe viitor să fie respectate”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

El susține că acest proiect nu vizează perceperea de taxe suplimentare. ,,Conform proiectului, termenul de eliberare a actelor de identitate va fi de cel mult 10 zile de la depunerea tuturor documentelor, cu excepția cazurilor în care este nevoie de verificări suplimentare conform prevederilor legale, iar termenul de eliberare a vizelor de reședință va fi de cel mult 5 zile. Reducerea termenului la 10 zile, respectiv 5 zile, se va face în urma audienței persoanelor interesate la Șeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din subordinea Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin. Nu se vor percepe taxe suplimentare pentru eliberarea actelor de identitate în regim de urgență conform prezentei hotărâri”, a mai declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Citit 2095 ori