Joi, 14 Februarie 2019 02:00

Acuzaţii de malpraxis aduse de familia unei femei care a decedat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un craiovean a cărui mamă a decedat în urmă cu mai bine de doi ani acuză medicul de familie de malpraxis, dar şi Colegiul Medicilor că nu a tratat corespunzător plângerea făcută de acesta. Sava Puiu Păcuraru încearcă, în instanţă, să demonstreze că medicul de familie nu i-a diagnosticat mama corespunzător.

Femeia a avut acelaşi medic de familie timp de aproape 16 ani. Sava Puiu Păcuraru spune că în tot acest timp mama sa nu a fost diagnosticată cu diabiet zaharat de tip 2, diagnostic pus mult prea târziu, şi consideră că dacă ar fi primit tratament pentru această boală ar fi supravieţuit.Ana Păcuraru, mama craioveanului, a decedat, în spital, pe 18 decembrie 2016, la vârsta de 91 ani, în urma unui stop cardio-respirator. Medicul care a întocmit certificatul medical constatator al morţii a semnalat şi alte afecţiuni, între care diabetul. În evidenţa medicului de familie, Ana Păcuraru era trecută cu 25 de afecţiuni. Nu însă şi diabet.Sava Puiu Păcuraru s-a adresat Colegiului Medicilor şi a acuzat doctorul de familie de malpraxis. Medicul de familie consideră însă că a făcut tot ce se putea în cazul pacientei.În urma sesizării Comisiei de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis a DSP Dolj au fost făcute două expertize medicale în cazul Anei Păcuraru, de doi medici. Ambii au constatat că nu este vorba despre malpraxis şi ambii au constatat diabetul. Unul dintre aceştia analizând intervenţia medicului din spital, nu pe a celui de familie, motiv pentru care fiul defunctei consideră că s-a încercat evitarea responsabilităţii.

La instanţă, Sava Puiu Păcuraru a reclamat că, anterior internării, mama sa „s-a plâns că prezintă durere intensă în zona dreapta-sus a abdomenului”, iar a doua zi el a luat legătura cu medicul de familie care a venit şi a consultat-o, diagnosticând-o cu tulburări funcţionale digestive, sindrom de colon iritabil, constipaţie cronică şi enteroviroză pentru care i-a prescris tratament.„În pofida tratamentului luat şi a unor drenaje intestinale forţate, durerile abdominale au persistat cu aceeaşi intensitate şi deşi pârâta dr. (…) ne-a asigurat că revine a doua zi cu un telefon pentru a verifica rezultatul tratamentului, aceasta nu s-a mai interesat”, spune fiul defunctei adăugând că el a fost cel care a contactat medicul de familie la două zile anunţându-l că mama sa acuză în continuare dureri insuportabile. Medicul i-a spus să continue tratamentul, însă pentru că starea femeii nu s-a ameliorat, Sava Păcuraru a sunat la 112, iar mama sa a fost dusă la SJU Craiova unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia „s-a stabilit că avea colecistită acută gangrenoasă perforată litiazică şi peritonită biliară”. Bărbatul spune că medicul ar fi trebuit să se intereseze de starea pacientei dar nu a făcut-o. Trebuie precizat că tratamentul prescris de medicul de familie a fost continuat şi în spital, până la efectuarea intervenţiei chirurgicale. Craioveanul a pierdut cazul în instanţă dar insistă.

„Cazul a fost închis”

Într-un răspuns formulat la solicitarea Jurnalul Olteniei, reprezentanţii DSP Dolj au arătat că în urma analizării cazului, Comisia de Malpraxis a constatat că nu există un raport de cauzalitate între conduita terapeutică a medicului reclamat şi decesul persoanei.„Referitor la cazul doamnei Păcuraru Ana, semnalat la Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de Malpraxis a DSP Dolj de către fiul dumneaei, dl. Păcuraru Sava Puiu, vă comunicăm:Dl. Păcuraru Sava Puiu s-a adresat Comisiei noastre prin sesizarea nr. 6061/11.05.2017, reclamând medicul de familie că a diagnosticat greşit şi a instituit un tratament necorespunzător mamei sale, ne povestește Ana Maria Constantinescu.

Citit 2130 ori