Miercuri, 09 Noiembrie 2022 05:26

Ajutor de încălzire pentru sezonul rece

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De ajutorul de încălzire pentru sezonul rece pot beneficia familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei. Românii pot accesa un ajutor lunar pentru încălzirea locuinței pe durata sezonului rece încă din anul 2021. Cei care doresc să beneficieze de compensații ar fi trebuit să depună cerere până la data de 15 octombrie.

Însă, în cazul în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a acestui ajutor, stabilirea dreptului se face prin dispoziția primarului în felul următor: începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20;

începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Acordarea ajutorului pentru încălzire pentru acest sezon rece este reglementat de Legea 226/2021.

Citit 1524 ori