Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operaţiunea „Iceberg”, care reprezintă o acţiune de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România, potrivit unui comunicat de presă transmis joi.
Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni, potrivit unui anunţ făcut joi.
Ministerul Muncii transmite, joi, că a luat act de decizia comisarului european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Marianne Thyssen, de a declanşa procedura de infringement împotriva Austriei, pe tema indexării alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi.