Joi, 09 Martie 2023 08:17

Crescătorii de animale vor primi un sprijin financiar pentru serviciile prestate în 2022

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a transmis marți, 7 martie, că va fi acordat un sprijin financiar de aproape 16 milioane de lei crescătorilor de animale pentru serviciile prestate în anul 2022. 

Așadar, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în anul 2022.

Suma autorizată la plată se acordă de la bugetul de stat

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în anul 2022, diferenţa lunii septembrie şi trimestrul III, precum şi lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2022 şi trimestrul IV”, se precizează într-un comunicat al MADR.

Suma autorizată la plată este în valoare de 15.828.180,35 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru solicitanţii care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Petre Daea a anunțat un sprijin 44 milioane de euro destinat fermierilor

Amintim că premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui sprijin crescătorilor de animale, pentru a compensa o parte din problemele cu care s-au confruntat în anul 2022. În acest context, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a subliniat că ordonanța vizează 40.000 de fermieri, crescătorii de vaci de lapte, iar sprijinul prin bugetul statului se ridică la 44 de milioane euro. 

„Întreaga activitate de la Ministerul Agriculturii şi tot ansamblul de legi care sunt puse aici, în Parlamentul României se circumscriu în zona aceasta de interes statal privind cele trei obiective pe care dumneavoastră le-aţi spus.În primul rând, să ajungem în doi ani de zile să nivelăm aceste diferenţe între importuri şi exporturi, în aşa fel încât balanţa comercială să aibă echilibrul cuvenit, dat fiind faptul că există resurse în acest sens şi există şi o politică susţinută din banii europeni şi din banii bugetari în această direcţie.

În al doilea rând, să fim alături tot timpul de fermieri. Lucrul acesta l-am făcut şi eu vă mulţumesc în numele fermierilor, pentru că aţi dat de fiecare dată viteză realizării actelor normative, în aşa fel încât să nu pierdem timpul şi iată că, astăzi, alături de actul normativ pe care l-aţi aprobat săptămâna trecută, avem un act normativ extrem de important, care vizează 40.000 de fermieri, cei care sunt crescătorii de vaci de lapte, al căror sprijin prin bugetul statului se ridică la 44 de milioane euro”, a explicat Petre Daea.

Citit 1515 ori