Creșterea ovinelor s-a bucurat de o deoaebită importanță de-a lungul timpului, atât în țara noastră, cât și în tări străine, datorită capacității lor productive, precum și în unele țări străine, datorită capacitații lor productive, precum și diversității producțiilor acestora, dacă ținem seama de producțiile lor principale – lapte, carne, lână, miel, pielicele și blănuri, cât și de subprodusele care se obțin din acestea.

Larga lor răspândire și atașamentul sufletesc față de această specie se datorează, în același timp, și unor însușiri biologice, ca de exemplu 

-valorificarea tuturor categoriilor de furaje, predominant cele celulozice (fânuri, vreji, paie, resturi de la grădinile de zarzavaturi, nutrețuri însilozate, masa verde de pe pășuni etc.), datorită conformației botului, mobilității buzelor, dinților (incisivi) ascuțiți și ușor convecși (care fac să reteze iarba cât mai aproape de suprafața pământului), precum și structurii tubului său digestiv.

-marea lor adaptabilitate la drumuri lungi, în căutarea hranei, și la zone cu relief foarte diferit (chiar și accidentate), pe care alte specii, în afară de capre, nu pot avea acces

-rezistența sporită la condițiile mai aspre de climă, determinată de rolul protector al învelișului lânos, fapt pentru care nu necesită adăposturi prea costisitoare.

-durata scurtă a gestației, de numai 5 luni, ceea ce permite, (in funcție de condițiile materiale și rasă) organizarea a doua fătări pe an

-prolificitatea mare, respectiv un număr de miei la o sută de oi cuprins intre 105 și 125, la rasele noastre locale, și de peste 150-250 la alte rase, specializate în această direcție.

-viteza mare de creștere a greutății corporale în faza de miel, în condiții bune de hrănire, ceea ce favorizează valorificarea acestora cât mai timpurie (2-3 luni)

-capacitatea pronunțată de depunere a grăsimii la unele rase, preferate în special de unele popoare orientale.

-durata de exploatare economică destul de bună, respectiv 6-7 ani, în medie, chiar și peste-însușirea de a se combina prin încrucișare cu alte rase specializate pentru producția de lapte, carne, lână etc., precum și însușirea de a se adapta la diferite sisteme de exploatare –inrensiv și semiintensiv- pe lângă cel extensiv, existent în mod predominant în toate țările în care trăiește această specie.

Se consideră că în creșterea oilor se fac investiții reduse pentru construirea diferitelor tipuri de adăposturi și pentru sistemele de întreținere.