Luni, 22 Iulie 2024 09:17

Echipele operatorului Distribuție Oltenia, la datorie!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând cu data de 18 iulie, ora 10:00, județele din aria operațională Distribuție Oltenia au intrat sub incidența codului galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică, valabil până în data de 19 iulie, ora 02.00. 

Încă de la începutul atenționării meteo, operatorul de distribuție a monitorizat starea rețelelor electrice afectate direct de evoluția nefavorabilă a vremii și a intervenit prompt în teren.

La ora 20.00 aproximativ 90 de echipe operative ale Distribuție Oltenia și prestatorilor externi, se aflau în teren pentru izolarea deficiențelor electrice și remedierea acestora. 

Astfel pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, la nivelul județelor din aria operațională Distribuție Oltenia, s-au înregistrat următoarele deficiențe în alimentarea cu energie electrică, care afectau localitățile: 

Județul Argeș - localitățile Mozăcebu, Stâlpeni, Mioveni și Davidești;

Județul Dolj – localitățile  Radomir, Tartal, Terpezița, Lazu, Dioști, Negoi, Covei, Rast, Ostroveni, Zăval, Lișteava, Amărăștii de Jos, Caraula, Sălcuța, Vârtop, Daneți, Bratovoiești, Rojiște, Teasc, Gângiova, Comoșteni, Radovam, Întorsura;

Județul Gorj – localitățile Cerna și Coșteni;

Județul Olt – localitățile Movileni, Corbu, Sârbii, Măgura, Caracal, Deveselu, Redea, Brastavățu;

Județul Teleorman – localitățile Videle, Dracea, Crângu, Secara, Viișoara, Alexandria, Prunaru, Bujoreni, Saele.

Echipele operative au o misiune dificilă întrucât intensitatea vântului, ploaia și grindina au condus la ruperea crengilor și a copacilor care cad în culoarul de siguranță al rețelelor electrice, provocând ruperea izolatoarelor, conductoarelor și a stâlpilor liniilor electrice. 

Important: Reamintim tuturor consumatorilor că se pot expune la pericole precum rănirea gravă prin electrocutare sau chiar deces în cazul în care nu respectă normele de siguranță și întreprind acțiuni precum:

atingerea stâlpilor și a conductoarelor liniilor electrice chiar dacă sunt căzute la pământ;

intrarea în posturile de transformare;

urcarea pe stâlpii de susținere ai rețelelor electrice;

înlocuirea siguranțelor electrice în posturile de transformare, cuții de distribuție, nișele și firidele de la case și blocuri de locuințe;

intervenția neautorizată în instalațiile aflate sub tensiune electrică;

Menționăm, de asemenea, faptul că semnalarea tuturor defecțiunilor în rețeaua de distribuție a energiei electrice din aria de operativitate Distribuție Oltenia se poate face apelând numerele de telefon disponibile:

0800 500 000 -  număr de telefon gratuit în orice rețea;

0251 408 006, 0251 408 007,  0251 408 008 – numere de telefon cu tarif normal în rețeaua națională. 

Operatorul Distribuție Oltenia monitorizează continuu situația rețelelor electrice din aria sa operațională, astfel încât disconfortul creat de evoluția nefavorabilă a condițiilor meteo să fie diminuat.

Citit 1646 ori