Luni, 14 Ianuarie 2019 22:02

Evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În 11.01.2019, începând cu ora 14.00, la Palatul Cultural „Th. Costescu” din municipiul Dr.Tr.Severin a avut loc prezentarea activității desfășurate de către ISU Mehedinţi în anul 2018. La eveniment au participat adjunctul inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), domnul colonel Cezar-Mihai Damian, prefectul judeţului Mehedinţi, domnul Nicolae Drăghia, președintele Consiliului Județen Mehedinţi, domnul Aladin Georgescu, Preasfinţitul părinte Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei şi şefii structurilor MAI şi ai instituţiilor publice cu funcții de sprijin în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

În acest context, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta”, colonel Florentin Dragomir, a prezentat invitaţilor şi cadrelor unităţii, misiunile și activităţile desfășurate de inspectorat în cursul anului precedent, analizând punctual gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse pentru anul 2018, prin reflectarea sintetizată a rezultatelor compartimentelor şi structurilor instituţiei, concluzia generală desprinsă fiind aceea că serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă ale judeţului Mehedinţi şi-au asumat cu responsabilitate şi profesionalism rolul important pe care îl au în protejarea vieţii şi bunurilor populaţiei.

Pentru salvatorii mehedinţeni,  2018 a fost un an marcat de o activitate intensă cu mii de ore petrecute la intervenții pentru acordarea sprijinului populației din județ.

ISU Mehedinţi a intervenit la un număr de 4561 de situații de urgență și urgențe medicale, ceea ce înseamnă o medie de 12,49 intervenții pe zi, concretizate în misiuni de salvare a vieții și bunurilor cetățenilor.   

Împărţite pe categorii, ele se referă la 3203 intervenţii SMURD, 268 incendii,  329 arderi necontrolate ale vegetaţiei uscate, 172 intervenţii pentru asistenţa şi salvarea persoanelor, 18 intervenţii pentru salvări de animale, 13 intervenţii pentru căutarea unor persoane dispărute/scoaterea unor persoane găsite decedate din mlaştină/fluviul Dunărea/lac, 36 misiuni pentru îndepărtare elemente de construcţie, cabluri electrice şi copaci căzuţi pe carosabil, 77 misiuni pentru îndepărtarea roiurilor de gărgăuni/viespi/albine şi reptile, 51 de intervenţii la inundaţii, 87 intervenţii de asigurare şi supraveghere a producerii unor situaţii de urgenţă pe timpul evenimentelor publice de amploare, 7 misiuni pirotehnice etc.   

Comparativ cu anul precedent se observă o scădere a numărului de intervenţii în situaţii de urgenţă (<741), de la 5302 în anul 2017, la 4561 în anul 2018, procentul de scădere fiind de 13,97%.

Citit 2289 ori