Sâmbătă, 08 Februarie 2020 00:45

Finanțare de 10.000 de euro. Cum puteți intra în posesia banilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se dă finanțare de 10.000 de euro. S-a dat drumul la concursul organizat de Impact Hub Bucharest și Samsung România, prin care tinerii antreprenori pot obține finanțare pentru propriile afaceri. Cum puteți intra în posesia banilor?

Încep înscrierile pentru cea de-a treia ediție a competiției din cadrul programului Changeneers, dedicată antreprenorilor și startup-urilor care inovează cu ajutorul tehnologiei pentru binele comunității.Inițiativă a Impact Hub Bucharest și Samsung România, Changeneers oferă o finanțare de 10.000 de euro soluției care îndeplinește următoarele criterii: implică o tehnologie mobilă (pot include și componente non-mobile – software sau hardware), are un impact pozitiv și este funcțională sau în stadiul de concept validat cu clienți sau prototip la data finalei, 25 iunie 2020.Inițiat în 2017, misiunea Changeneers este consolidarea unei comunități tech de impact în România. Rolul acesteia este construirea unei rețele de inovatori care să facă schimb de experiențe și resurse, să valideze nevoi și să crească ecosistemul, punând astfel bazele schimbării în bine prin tehnologie.

“Competiția Changeneers încurajează antreprenorii să se folosească de tehnologiile mobile pentru a contribui la schimbarea în bine a societății. Ajunsă deja la a treia ediție, Changeneers este mai mult decât o competiție, a devenit în timp o comunitate care pune la dispoziția celor din program, cunoștințele și resursele necesare pentru a adresa provocările cu care ne confruntăm astăzi. Samsung crede foarte mult în această inițiativă, pentru că și misiunea noastră ca brand este aceea de a aduce beneficiile tehnologiei mai aproape de toți oamenii. Totodată credem că inovația este menită să rezolve problemele sociale și să ajute la construirea unei lumi mai bune.
Peste 85 de start-up-uri fac parte deja din familia Changeneers și ne mândrim cu realizări care plasează România pe harta inovației. Întrucât există foarte mult potential pe piață, Changeneers oferă mentorat, susținere, webinarii și sesiuni de întâlniri pe tot parcursul anului pentru a fructifica acest potential și a contribui la creșterea sustenabilă a start-up-urilor cu impact social pozitiv”, a declarat Simona Panait, Director Marketing Samsung România și Bulgaria.
”Primele 2 ediții ale programului arată că există inițiative, potențial și oameni care vor să schimbe lumea de lângă ei și să învețe cum pot face acest lucru. Împreună, putem dezvolta și susține o comunitate la nivel național care să construiască soluții tehnologice pentru provocările sociale și suntem convinși că nivelul competiției va crește în 2020”, a declarat Oana Craioveanu, CEO și Cofondator Impact Hub Bucharest.

Condiții de participare
În Changeneers se pot înscrie startup-uri tech sau antreprenori din toată țara, care prin activitatea lor aduc un impact pozitiv în domenii precum: viața comunității, sănătate, educație și protecție socială, mediu înconjurător și energie, accesibilitate, șanse egale de muncă sau industria financiară. De asemenea, o condiție obligatorie este ca la data finalei, antreprenorii sau start-up-urile înscriși să aibă un prototip valid.
Ele vor fi selectate având în vedere criterii precum: impactul soluției propuse, gradul de inovare, fezabilitate, strategie de vânzări și marketing.

Calendarul programului:
• Înscrierile se pot face în perioada 29 ianuarie – 13 martie 2020 folosind formularul de pe site-ul Changeneers https://changeneers.ro/competitie/
• Preselecția se va face în perioada 16 – 30 martie 2020 sub formă de interviu (telefonic sau în persoană) cu echipele selectate.
• Echipele selectate vor fi anunțate pe 31 martie 2020. Apoi, ele vor intra într-un program de învățare accelerată, ce include 2 zile de Bootcamp, webinarii de suport și 2 review board cu mentori care să le ajute să-și definească modelul de business și să le pregătească pentru etapa finală.
• Pe 25 iunie 2020 va avea loc finala competiției din cadrul programului – Pitch Day, o zi în care startup-urile finaliste își prezintă în fața juriului soluțiile dezvoltate. Competiția include 2 etape de jurizare – pitching și demonstrarea tehnologiei în fața membrilor juriului.

Din 2017, programul Changeneers reunește inovatori, pasionați de tehnologie, antreprenori și dezvoltatori de soluții români care gândesc în viitor la rezolvarea provocărilor de azi. Primele sale 2 ediții au însemnat peste 85 de startup-uri înscrise și 24 de finaliști care au susținut pitch-uri în fața juriului.

Despre Changeneers
Changeneers este programul complex care conectează pasionații de tehnologie și provocările sociale cu care ne confruntăm prin 3 tipuri de oportunități: makerspace (folosirea gratuită a echipamentelor Samsung pentru testarea și validarea produselor digitale), întâlniri de comunitate și competiție. În 2019, Changeneers a câștigat locul 1 la categoria Digital Innovation la Romanian CSR Awards.

Citit 8151 ori