Vineri, 23 Septembrie 2022 10:16

Îngrijitorii informali ai celor în vârstă vor putea fi remunerați

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vârstnicii vor putea rămâne alături de familie, pentru a fi îngrijiți așa cum se cuvine, fără să mai fie instituționalizați în diferite centre. Doar că, adesea, familiile nu au timp, din cauză că trebuie să muncească și să câștige bani, motiv pentru care seniorii sunt îndepărtați de cei dragi.

Datorită noii indemnizații, un membru al familiei va fi acum plătit practic să aibă grijă de ruda sa și, deci, nu va mai fi nevoie să meargă la muncă, întreținerea în sine a vârstnicului fiind considerată o activitate asimilată muncii. 

România se confruntă cu o îmbătrânire rapidă a populației, având în prezent aproximativ 3,7 milioane de persoane în vârstă de 65 de ani sau mai mult, ceea ce reprezintă aproximativ 19,2 % din populație.

„Se preconizează că ponderea populației adulte vârstnice din România cu vârsta de 65 de ani sau mai mult va crește și mai mult, ajungând la 27,7 la sută, până în anul 2050. În aceeași perioadă, se preconizează că ponderea persoanelor în vârstă de 80 de ani sau mai mult va crește de la nivelul actual de 4,8 la sută la 8,5 la sută. Acest lucru se întâmplă în contextul soldului negativ al migrației externe, al ratelor scăzute de natalitate și al creșterii speranței de viață. Îmbătrânirea și creșterea speranței de viață sunt, în general, însoțite de perioade prelungite de fragilitate și de dependență. În România există o proporție semnificativă de persoane în vârstă, în special de peste 80 de ani, care necesită servicii de îngrijire pe termen lung”, explică autoritățile. 

Acestea fiind spuse, îngrijitorii informali ai celor în vârstă vor putea fi remunerați, dacă măsura propusă va fi adoptată! De asemenea, trebuie precizat că proiectul la care facem referire prevede și posibilitatea ca acești îngrijitori să fie recunoscuți oficial ca asistenți personali pentru persoana vârstnică. Măsura face parte din Strategia privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă 2023-2030!

„Strategia privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă 2023-2030 este în concordanță cu direcțiile acestor reforme de anvergură și cu evoluțiile globale. Acesta își propune să ofere fundamentul analitic pentru dezvoltarea unui cadru strategic pentru îmbunătățirea accesului, calității și sustenabilității serviciilor de îngrijire pe termen lung pentru persoanele în vârstă.

Îngrijirea de lungă durată (ILD) pentru persoanele vârstnice nu este un serviciu care răspunde unei situații excepționale, ci unei nevoi sociale firești și care este în creștere, într-o societate îmbătrânită. Prin urmare, soluțiile pentru asigurarea îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice trebuie să fie sustenabile”, mai transmite Guvernul.

Citit 1701 ori