Miercuri, 17 August 2022 08:38

Legea Pensiilor se schimbă complet!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a oferit noi detalii despre viitoarea lege a pensilor din România. „Lucrez și cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială în contractul de asistență”, a spus luni social-democratul. 

În cadrul unei intervenții telefonice, Marius Budăi a oferit noi detalii despre viitoarea lege a pensiilor, subliniind că vârsta de pensionare nu va crește.

„Lucrez și cu Comisia Europeană ș cu Banca Mondială în contractul de asistență. Ţinem la legea 127, ne dorim îmbunătățirea legii. Cred că în două-trei saptămâni voi fi în posibilitatea să am baza de material astfel încât să invit partenerii sociali să-mi fie parteneri în scrierea acestor reforme atât de importante pentru cetățenii români.

Referitor la majorarea vârstei de pensionare, am spus clar că nu trebuie să punem carul înaintea boilor, trebuie să ne ocupăm de creşterea speranței de viață și abia peste ani să avem o discuție onestă cu cetățenii români. Nu se pune problema unei majorări a vârstei de pensionare.

În ceea ce priveşte formula de calcul a pensiilor, suntem deschiși la îmbunătățire. Dacă găsim o formulă mai bună, o vom aplica”, a declarat luni ministrul Muncii și Solidarității Sociale, potrivit România TV.

Amintim că, de la 1 ianuarie 2023, Guvernul României a promis pensii mai mari, legea pensiilor urmând să sufere modificări, astfel că pensionarii din țara noastră vor primi mai mulți bani începând de anul viitor. 

Guvernul de la București și-a luat angajamentul de a modifica Legea Pensiilor în beneficiul pensionarilor în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. 

În prezent, pensia medie este de aproximativ 1.700 de lei. Pe de altă parte însă, peste 1,25 milioane de pensionari au un venit lunar de doar 1.000 de lei.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat deja că majorarea pensiilor va veni ca o compensație pentru pierderea puterii de cumpărare a românilor. Același anunț a fost făcut și de ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

„Suntem extrem de atenți, am implementat un prim pachet social la începutul anului, știți foarte bine, după care a apărut această situație de război, suntem acum în implementarea pachetului „Sprijin pentru România”, unde 60% din fonduri se duc către mediul privat și 40% către cetățenii vulnerabili, pentru că noi considerăm că trebuie să rămânem în continuare extrem de solidari cu cei care sunt vulnerabili și în continuare suntem în analiză, să vedem ce se întâmplă și ce putem face pentru sistemul de pensii per total.

Când vom avea construcția bugetului pe 2023, la sfârșit de an, vom face atunci calculele și veți vedea că se vor regăsi și sume în buget”, a explicat Marius Budăi. 

La finalul lunii iunie, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 87,37 miliarde lei, reprezentând o creştere de 3% faţă de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au focalizat într-un procent de 88% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, a transmis Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor: 51,558 miliarde de lei (59,01%), fiind urmate de acţiuni: 21,545 miliarde de lei (24,66%) și de obligaţiunile corporative: 7,529 miliarde de lei (8,62%).

Potrivit ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 7.878.374 milioane de participanţi în luna iunie a acestui an.

Pe Pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital. 

Vă amintim că un fost șef al Casei Naționale de Pensii Publice din România (CNPP) a analizat recent cazul celor 7 miliarde de lei, bani dispăruți de la începutul acestui an din conturile românilor care contribuie la Pilonul II de pensii.

Citit 1577 ori