Marți, 23 August 2022 10:04

Maratonul Olteniei 2022 pregătește zone de distracție și de amintiri, în Parcul Zăvoi, în ultimul weekend din august

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De 10 ediții, Maratonul Olteniei creează atmosfera de sărbătoare, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea în cele 2 zile de concurs. Tabloul aniversar va fi completat cu zone de divertisment pentru toate vârstele.

Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea va răsuna pe 27 și 28 august cu muzică energică la linia de start, cu încurajările voluntarilor și ale susținătorilor, dar și cu bucuria vizitatorilor care vor avea acces GRATUIT la zonele speciale amenajate:

Video 360 – unde pot fi create AMINTIRI #MO2022 cu ajutorul cabinei video 360 grade alături de cei dragi și distribuite ulterior pe rețelele de Social Media, cu tag la pagina oficială a Maratonului Olteniei;

Energiada Bike este amenajată de furnizorul de energie electrică și gaze naturale CEZ Vânzare, care vă oferă ocazia de a participa la un concurs cu premii;

Zona de eficiență energetică – Caravana Ecotic colectează becurile vechi, iar în schimbul lor oferă becuri LED eficiente energetic;

Turnul de escaladă – garantează distracție maximă pentru iubitorii de adrenalină; 

Zonele destinate copiilor sunt oferite de ALM Power, care vă așteaptă cu pictură pe față pentru cei mici;

Zona de trotinete E-TWOW pune la dispoziția vizitatorilor trotinete pentru ture în parc; 

Zona de Lounge - oferită de BCR – unde vă puteți bucura de momente de relaxare;

Zona Energiei Verzi - oferită de Cosmic Electric Power – unde veți putea studia un sistem fotovoltaic. Mai mult, sunt pregătite și premii surpriză pentru vizitatori;

Zona Ucenic Electrician, oferită de Distribuție Oltenia, vine cu o incursiune în domeniul energetic și meseria de electrician, dar și cu jocuri dedicate;

Provocarea Băneasa – unde vom oferi premii celor care fac poze cu pastele gigant;

LeasePlan pune la dispoziția tuturor un photocorner dedicat, pentru amintiri de nota #10 de la Maratonul Olteniei. 

În fiecare ediție a Maratonului Olteniei, CEZ dublează taxele de participare și le donează comunității locale. Veți avea ocazia să vă întâlniți în parc cu echipele celor 3 cauze sociale: 

Viitor Plus îi așteaptă pe copii cu ateliere de pictură pe sacoșe de pânză și cu „Marea Căpăceală” – o activitate în care vor folosi dopurile de la sticlele PET, combinate în diverse forme și culori;

Renașterea îi întâmpină pe vizitatori cu o limonadă și le oferă servicii de monitorizare a tensiunii arteriale; 

Narada pregătește o serie de activități interactive și o expoziție fotografică din cadrul alertelor educaționale rezolvate până acum în comunitate.

Citit 1543 ori