Miercuri, 26 August 2020 14:09

Noile taloane de pensii. Luna în care vor primi mai mulți bani seniorii României

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noile taloane de pensii, în care este inclusă majorarea de 14%, au intrat la tipărit!

Ministrul Muncii a declarat că vor ajunge la pensionari odată cu banii, adică la începutul lunii septembrie.

Majorarea punctului de pensie de la 1.265 lei la 1.442 lei va avea loc începând cu ziua de 1 septembrie. În aceeași dată va crește și cuantumul indemnizației de însoțitor.

„Da, chiar în cursul zilei am fost de două ori în ambele locaţii în care există aparatura prin care se tipăresc taloanele, a început activitatea de tipărire. Vă asigur că vom lucra aproape nonstop, în sensul în care se va lucra şi în weekend şi cât este necesar, astfel încât să ne încadrăm în termen şi pensiile să ajungă odată cu taloanele la începutul lunii septembrie „, a declarat Violeta Alexandru, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern.
Ministrul Violeta Alexandru a dat aceste explicații, după ce a fost întrebată de premierul Ludovic Orban dacă a luat măsuri ca, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a OUG privind rectificarea bugetară, să opereze adaptările necesare pentru a putea fi plătite pensiile majorate.

Ea a punctat că informaţiile vehiculate la unele case de pensii privind întârzieri de plată în septembrie „nu sunt justificate”.

„Ţin lucrurile sub control, vă voi informa dacă apare vreo problemă”, a menţionat Violeta Alexandru.

Premierul Orban i-a atras atenţia ministrului Muncii că în luna septembrie vor fi plătite şi alocaţiile pentru copii majorate. Violeta Alexandru a răspuns că acestea sunt „priorităţile Ministerului Muncii”.

Schimbare radicală cu privire la pensii. E oficial!
Amintim că persoanele care nu au suficientă vechime pentru pensionare își pot cumpără până la șase ani de muncă.

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii pensiilor publice, postat în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii.

Citit 5717 ori