Miercuri, 12 Octombrie 2022 08:00

Noua lege a pensiilor va schimba radical modul în care se vor stabili pensiile femeilor din România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Daniel Baciu, președintele CNPP, a vorbit despre momentului în care femeile din România vor ajunge să primească o pensie egală cu bărbații, dacă au ocupat aceeași funcție. Este vorba despre o veche inechitate din sistemul românesc de pensii, pe care autoritățile o vor neapărat reparată.

Ȋn acest moment, indiferent de profesie, femeile din România încasează la bătrânețe o pensie mai mică decât bărbaţii, chiar dacă au ocupat exact aceeaşi funcţie.

Potrivit declarațiilor făcute de Daniel Baciu la Antena 3, noua Lege a pensiilor va elimina aceste diferențe din sistem.

„A3: Sunt foarte mari diferențele dintre aceleași contribuții, aceleași puncte între femei și bărbați, din aceeași meserie, ce vor fi rezolvate în noua lege a pensiilor? Daniel Baciu: Da, așa este. Nouă lege a pensiilor asta își propune să rezolve, în principal. Să elimine aceste inechități.

A3: Pe legea veche 127, care nu se aplică, erau niște calcule acolo, o femeie contabil față de un bărbat contabil, doamna respectivă avea pensie mai mică cu câteva sute de lei. Cu nouă lege va ajunge cel cu pensia mai mică la nivelul mai mare, pe aceeași contribuitivitate?

Daniel Baciu: Da, ăsta este principiul.

A3: Deci, femeia contabil îl va ajunge la nivel de pensie pe bărbatul contabil care are în acest moment o pensie mai mare cu câteva sute de lei”, se arată în interviul acordat de către președintele Casei de Pensii, potrivit antena3.ro.

Cresc pensiile cu 10% sau cu 15-16%? Daniel Baciu: Se așteaptă să se vadă exact încasările

Un alt subiect asupra căruia s-a aplecat Daniel Baciu a fost cel al preconizatelor creșteri de pensii. Deocamdată, nu este clar asupră cărui procent au căzut de acord autoritățile, fiind vehiculat un procent de 10%, dar și creșteri de 15-16%. Ce spune președintele Casei de Pensii despre mărirea pensiilor începând cu 2023?

„Aceste variante sunt vehiculate în spațiul public, pe care noi, ca instituție tehnică, de aplicare a legii, nu putem să le comentăm. Noi aplicăm varianta finală care va fi admisă și va fi concretizată într-un act normativ oficial. Au început lucrările la bugetul pe anul viitor.

Se așteaptă să se vadă exact încasările la bugetul asigurărilor sociale, astfel încât atunci când se va lua această decizie să fie bine fundamentată, sustenabilă, și să se cunoască în buzunarele pensionarilor”, a mai spus Daniel Baciu, în interviul acordat duminică, 9 octombrie.

Citit 1777 ori