Miercuri, 03 Aprilie 2019 03:00

Obligațiile beneficiarilor APIA care au fost Radiați din Registrul Comerțului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștință beneficiarilor sprijinului financiar aferent Campaniei 2018, constituiți ca persoană fizică autorizată (P.F.A.) și ca întreprindere individuală (Î.I.), că au obligativitatea ca pentru autorizarea la plată, să se conformeze prevederilor Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, intrată în vigoare la data de 17.01.2017.

Potrivit acesteia, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale au avut obligația îndeplinirii condiției privind numărul maxim de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum 5 clase pentru P.F.A. și maximum 10 clase pentru Î.I., nerespectarea acestor prevederi constând în radierea din Registrul Comerțului începând cu 18 martie 2019.

Adresăm rugămintea beneficiarilor APIA, constituiți ca P.F.A. și Î.I., care se regăsesc în situația descrisă mai sus, ca în termen de 15 zile de la data radierii la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), să depună la Centrele Județene/locale APIA o declarație privind radierea PFA prin care s-a solicitat sprijin la APIA și documentele aferente (certificat de radiere), precum și, după caz, forma de organizare actuală (PF, II, IF, PFA), contul actual, documentele aferente noii forme de organizare (eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului).

Lista celor aflați în situația de mai sus poate fi vizualizată accesând site-ul ONRC: https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016.

Citit 2047 ori