Vineri, 08 Martie 2019 02:00

PESTA RUMEGĂTOARELOR MICI: semne clinice ale bolii şi măsuri de prevenire! - I-a parte

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea mai contagioasă boală! Cum ajunge în fermă?

Este de remarcat faptul că Virusul pestei rumegătoarelor mici nu infectează oamenii, dar afectează caprele şi oile; la capre provoacă pierderi prin mortalitatea de 55-85%, iar la oi sub 10%. De regulă, în focare sunt afectate 50-90% dintre animale, fiind considerată una dintre cele mai contagioase boli ale rumegătoarelor mici.

În cazul apariţiei bolii, impactul economic este foarte sever. Se poate interzice sau limita deplasarea acestor rumegătoare, exportul, importul şi creşterea în exploataţii intensive. Toate aceste efecte provoacă pierderi importante cu impact economic şi social. Prin urmare, este foarte important să cunoaştem şi să aplicăm măsurile preventive şi, în cazul apariţiei bolii, imediat să anunţăm medicul veterinar concesionar.

Crescătorii care deţin capre şi oi trebuie să cunoască faptul că iezii şi mieii între 4 luni şi 1 an sunt cei mai susceptibili la această boală.Apariţia bolii este favorizată de aglomeraţia mare de animale, specifică îngrăşătoriilor sau fermelor  intensive de oi şi de capre, hrănite insuficient şi afectate de boli parazitare şi/sau infecţioase.

O altă cauză favorizantă importantă este lipsa măsurilor de igienă specifice, care se referă, în principal, la măsurile de igienă a personalului, evacuarea zilnică sau periodică a dejecţiilor şi dezinfecţia riguroasă cu dezinfectanţi uzuali (hidroxid de sodiu 2%, eter, detergenţi etc).

Citit 2278 ori Ultima modificare Duminică, 10 Martie 2019 02:49