Luni, 14 Ianuarie 2019 22:00

Prevenirea Bolilor Molipsitoare I- Dr. Săndel Tudosie

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bolile molipsitoare se răspândesc de la un animal la altul, dintr-o gospodărie la alta cuprinzând un număr mare de animale și prin aceasta producând pierderi  însemnate.  Animalele bolnave de boli molipsitoare și adesea și unele animale vindecate răspândesc un timp îndelungat boala în jurul lor. Bolile molipsitoare sunt aduse de cele mai multe ori de animalele nou-intrate în gospodărie sau cele care s-au aflat în trecere. De multe ori animalele se molipsesc la pășune sau la locul de adăpare și adesea cel care aduce boala în gospodărie –cu produse animale, furaje,unelte, mijloace de transport sau chiar cu hainele, încălămintea sau  mâinile sale- este omul. Unele din aceste boli sunt periculoase și pentru om, care se îmbolnăvește fie aflându-se în preajma animalelor bolnave, fie consumând carnea sau laptele  acestora, fierte sau prăjite prea puțin. Pentru a nu răspândi boli molipsitoare în alte efective sau printre oameni, în unele cazuri produsele animalelor  bolnave  (carne, lapte, ouă, piei, lână etc.) nu se dau în consum sau în prelucrare, ori se dau numai după ce au fost fierte sau dezinfectate. În felul acesta, pierderile economice produse de aceste boli sunt și mai mari. De aceea, lupta împotriva bolilor molipsitoare ale animalelor este o problemă importantă și ea este reglementată prin lege, măsurile de prevenire și combatere a acestor boli fiind obligatorii pentru conducerile gospodăriilor care trebuie să asigure respectarea lor. Prevenirea bolilor molipsitoare se face în primul rând prin unele măsuri generale, care trebuie aplicate în toate gospodăriile și care urmăresc sau nu lase boala să pătrundă în gospodărie.

O măsură importantă în prevenirea și combatarea acesto boli este dezinfecția, prin care se urmărește distrugerea în mediul exterior a microbilor producători de boli molipsitoare. Aceasta se face cu anumite substanțe denumite dezinfectante printre care cele mai importante sunt: soda caustică, formolul, varul cloros, creolina. Dezinfecțiile se fac atât pentru prevenirea, cât și pentru combaterea bolilor molipsitoare, atunci când ele au apărut. În acest din urmă caz, dezinfecția se face conform instrucțiunilor speciale ale medicului veterinar. Dezinfecțiile în vederea prevenirii bolilor molipsitoare se fac periodic, cel puțin de două ori pe an- primăvara odată cu ieșirea la pășune, și toamna, înainte de intrarea în stabulație.

Citit 2702 ori Ultima modificare Marți, 15 Ianuarie 2019 21:33