Miercuri, 02 Septembrie 2020 10:59

Prognoza după redeschiderea școlilor și restaurantelor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că se așteaptă la circa 1.500 de cazuri zilnice de COVID-19, după redeschiderea restaurantele în spații închise, cinematografelor, teatrelor şi şcolilor. Aceasta, dacă regulile sanitare sunt respectate. În caz contrar, numărul de cazuri va crește mai mult și este posibil ca autorităţile să intervină cu restricţii în anumite zone. „Avem o evaluare care merge până în 1.500 de cazuri, în condițiile în care se respectă regulile.

Dacă nu se respectă regulile, vom avea o creștere și atunci vom fi nevoiți să reintervenim cu restricții în anumite zone. Aș merge pe o prognoză în care toată lumea respectă regulile și fiecare dintre noi ne facem partea noastră de treabă și atunci vom avea o creștere acceptabilă”, a spus ministrul.

„De o lună vorbim de adaptarea la nivel local a scenariilor cunoscute de toată lumea. Nu știu de ce primarii nu cunosc aceste scenarii. „Libertatea” e a Comitetelor județene pentru situații de urgeență, prin autoritățile locale, DSP, inspectorate școlare, adaptate la fiecare școală în parte. DSP-urile au epidemiologi și fiecare școală e evaluată încă de acum două săptămâni”, a spus Tătaru.

El a adăugat că nu a fost luat în discuție scenariul ca toate școlile să rămână închise.

„Copiii sunt cei care pot transmite. Bătrânii și cei cu comorbidități sunt cei care pot face formele grave de booală. Indicația, încă de la înceutul pandemiei, a fost de a avea grijă ca bunicii sa nu fie cu copiii”, a spus el.

Citit 5617 ori